Legende Urbane | 13.1.2010

Trage sau nu trage? Aceasta e intrebarea

Curentu

Sa nu spuneti ca expresia “m-a tras curentul” nu va este cunoscuta. Ca la un moment dat nu ati crezut, sau cel putin nu ati auzit de la persoane de incredere, ca de vina pentru durerile de cap, de dinti, de spate ba chiar si pentru o raceala mai pacatoasa este de vina acelasi… curent. Ubicuu, misterios, feroce? Sau poate doar o exagerare? Sa vedem cum sta de fapt chestiunea cu acest “curent care trage”.

de Marian Chiriac

Ce este de fapt curentul

Conform definitiei de dictionar, in cazul de fata curentul este un flux de aer care se afla in miscare, dintr-un loc in altul, in urma unei diferente de temperatura. Curentul se simte in mod natural, spre exemplu, atunci cand deschidem o usa de la camera, sau cand mergem cu geamul la masina deschis.
Trebuie insa facuta o distinctie clara intre “curent”, care se refera la o miscare a aerului si “frig”, care se refera la scaderea temperaturii. Distinctia aceasta trebuie avuta in minte pentru ca lamureste niste lucruri despre care vom discuta mai jos.

Cat de vinovat este curentul

In ciuda credintei destul de raspindita printre romani, in niciun tratat de medicina sau revista de specialitate nu este mentionat ca acest curent ar produce boala, dureri sau ca ar inrauti starea de sanatate a unei persoane.
Ce inseamna totusi “m-a tras curentul”? Conform doctorului Catalin Chiurciu, in asemenea cazuri “pacientii descriu o suferinta, durere, inflamatie localizata in diferite zone ale corpului (gat, spate, cap etc) cauzata de un anumit curent de aer”.
Numai ca se ajunge la o astfel de situatie, spune medicul de familie, in urma “inadaptarii organismului la conditiile de microclimat in care se afla”. Se poate intampla ca organismului sa ii fie mult mai cald decat este normal si de aceea “in conditii de supraincalzire (temperatura ambientala sau imbracaminte excesiva) elimina caldura, transpirand. Pe fondul transpiratiei, orice adiere de curent poate produce reactii locale de vasospasm sau contracturi musculare, cu fenomene inflamatorii nespecifice manifestate prin dureri locale (de gat, de spate etc). (…) Orice injurie adusa organismului va produce in mod <firesc> aceste modificari inflamatorii (dureri gat, cap, spate)”, arata Catalin Chiurciu.

Exista masuri de protectie?

Probabil ca unii ar putea zice ca romanii sunt, asa, mai ipohondri, cel putin daca se ia in calcul multimea de masuri de aparare contra curentului: usile si geamurile trebuiesc bine izolate si tinute cat mai mult inchise, in masina sau mijloacele de transport in comun nu trebuiesc deschise geamurile in timpul mersului, toamna-iarna e bine sa porti vata in urechi, pe pardoseala din gresie din casa trebuie sa mergi chiar si vara in papuci etc, etc.
Desigur, sunt oameni cu un sistem imunitar mai fragil, oameni mai sensibili, care se pot imbolnavi mai usor cand nu se protejeaza in situatii precum cele descrise mai sus. Numai ca, spune medicul Catalin Chirciu “un organism ce sta in conditii inadecvate, nesanatoase, intr-o camera  foarte incalzita, spre exemplu, isi consuma energia pentru a se feri de caldura. Daca ne imbracam prea gros, daca incalzim camera prea mult, consumam energia organismului, care nu poate elimina astfel caldura. Pentru a trai, organismul are nevoie de frig, nu de caldura”.
Doctorul foloseste un exemplu tehnic pentru a exemplifica mai bine: “la o masina, intai se porneste ventilatorul, care trebuie sa imprastie caldura ce urmeaza sa fie degajata de catre motor. Daca temperatura exterioara e mai mare decat caldura eliminata de motor, acesta din urma se opreste. La fel se intampla si in cazul organismului, care nu poate trimite caldura in exterior si de aceea e supra-solicitat termic”.
Catalin Chiurciu are si un raspuns direct la o intrebare aparent stranie: “Cum ar rezista romanul in Antarctica? Foarte greu”. Asta pentru ca, in continuarea pledoariei sale, Chiurciu spune ca din motivele enumerate anterior Sahara nu este populata, insa Antarctica da. “Pentru ca problematic pentru organism nu este frigul, ci caldura. Intr-un mediu friguros te imbraci mai gros si limitezi pierderile de caldura. Nu poti face insa asa ceva intr-o zona arida, calduroasa”.

Sa fie specific national?

In tarile de limba spaniola i se zice “corriente de aire”. In limba sarba si in spatiul fost iugoslav e cunoscut sub numele de “promaja”. Este denumit, probabil, in alte moduri si in alte limbi. Dar, desi nu este o inventie exclusiv romaneasca, “curentul” sau mai exact “curentul care trage” tine oarecum de specificul nostru national.
Catalin Chiurciu considera ca modul in care o persoana reactioneaza la curentii de aer e determinat cultural si geografic. Cultural, pentru ca e vorba de felul in care acea persoana a fost crescuta in familie si de obiceiurile pe care le-a deprins. “Notiunea de <a trage curentul> e foarte legata de un anume mod de viata”, spune Chiurciu.
Pe de alta parte, medicul considera ca in zone geografice cu un climat asemanator ar trebui, in mod normal, sa se regaseasca boli specifice, in acelasi procent. “Realitatea dovedeste insa ca nu e asa. (…) Chestiunea curentului tine de individ, nu de localizare, pentru ca individul actioneaza asupra locului in care se afla (el incalzeste sau aeriseste o camera, spre exemplu). Daca punem curentul intr-un context cultural diferit el va disparea complet”.
Motivul identificat de doctorul Chirciu pentru credinta romanilor in faptul ca “trage curentul” se datoreaza faptului ca “la noi e frecvent intalnita tendinta de supra-protectie, prin supra-imbracare sau incalzirea excesiva a locuintei, spre exemplu”.

Pentru a te proteja de curent solutia este simpla. “Trebuie promovat un stil de viata sanatos: sa traim in camere aerisite, cu temperatura interioara nu ridicata, apa cu care te speli sa nu fie fierbinte, sa facem gimnastica dimineata in fata geamului larg deschis. In aceste conditii, organismul nu va mai avea raspunsuri inadecvate la un simplu curent de aer”, spune doctorul Catalin Chirciu.
Acesta crede ca in primul rand parintii trebuie educati, iar lor le transmite: “nu pune bebelusului o caciula pe cap daca tu nu porti. Nu imbraca pe copil cu un pulovar, daca tu esti in tricou”.

101 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de ValentinR
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 8:20 am

    Interesant subiectul, merita un articol. N-am mai vazut in nici o tara (si am calatorit destul de mult in lume) oameni atat de speriati de curent, ca la noi. Este mai mult decat o legenda urbana, este o manie, o obsesie, ca “trage curentul”. O vezi in birouri, in incaperi, in mijloacele de transport in comun (autobuze) unde vara, la 30-40 de grade, in inghesuiala, inchid toti geamurile ca disperatii. Am mers in alte tari cu autobuzul. Vara se merge cu toate geamurile deschise. La noi, nu.

  2. Comentariu scris de stefan
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 8:55 am

    foarte bun articolul.
    chiar ma gandeam zilele trecute la chestia asta cu frigul si caldura. cred ca mai multi oameni se imbolnavesc pentru ca se imbraca gros, transpira si afara e frig decat din cauza faptului ca se imbraca ceva mai subtire si nu duduie caldura sub geaca de iarna.

  3. Comentariu scris de travis
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 9:06 am

    Bunisor articolul. Ii mai lipseste putina teorie despre ventilatie si conditionarea aerului. Se va vedea ca omul detecteaza viteze f mici ale aerului. Din pacate in tara de tarani Romania, orice “curent” detectat este periculos. Este o problema psihica,tine de educatie. Cind stau taranii la baut pe terase,sau la cozi,nu-i mai trage curentul. In birouri,da,de nu poti aerisi nici macar in pauze,ca unii se joaca pe calculator,etc.

  4. Comentariu scris de Ion Radu Zilisteanu
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 9:07 am

    Excelent articolul. Si cate mituri urbane ar mai fi de explorat :)

  5. Comentariu scris de ion
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 9:15 am

    Cred ca din articol lipsesc niscavai observatii “stiintifice” referitoare la afectiunile aparute ca urmare a utilizarii aerului conditionat. De preferat in cladiri in care nu exista geamuri care se deschid. Si in care ai biroul sub o gura de ventilatie.
    Sau despre o mica sinuzita de la aerul conditionat din masina.
    O explicatie nationala de la domnul doctor Chiurciu?

    • Comentariu scris de Codruta
      Publicat la data de 13.1.2010, ora 12:22 pm

      Io-s de acord.
      URASC “aerul conditionat” – nu stiu cum o fi prin alte parti, insa in Romania mi se pare extrem de nesanatos…!

      • Comentariu scris de Doina G
        Publicat la data de 13.1.2010, ora 6:14 pm

        In Romania este nesanatos pentru ca nu se curata filtrele suficient de des. Nu curentul este vinovat ci microbii care se aduna in filtrele necuratate si recirculati. In rest sunt cu totul de acord cu autorul articolului.

      • Comentariu scris de damian
        Publicat la data de 13.1.2010, ora 7:52 pm

        Un articol foarte bun , din care se pot trage concluzii utile. Codruta, aerul conditionat nu e nesanatos, trebuie doar sa te obisnuiesti cu el.Poate te deranjeaza daca il ai doar de “fitze”. Daca afara sunt 35-38 de grade C iti schimbi parerea!

  6. Comentariu scris de Elis
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 9:29 am

    Nu stiu daca romanii sunt cei mai obsedati de “curent”, dar am observat ca si nemtii au un avevarat “cult” pentru “Es zieht!”.

    • Comentariu scris de eleonora
      Publicat la data de 13.1.2010, ora 2:06 pm

      foarte adevarat! am remarcat si eu frica nemtilor de “Es zieht”.

  7. Comentariu scris de Sergiu
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 9:32 am

    O alta tema, apropiata de aceasta, ar fi aceea privind aerul conditionat. Desigur ca, obsedati cum suntem de curent, raspandirea aparatelor de aer conditionat ne creaza o stare de panica nationala, iar vara dusmanul numarul unu este aerul conditionat, ce trebuie inchis imediat, ca fiind extrem de daunator, ucigas dea dreptul.

    • Comentariu scris de Codruta
      Publicat la data de 13.1.2010, ora 12:25 pm

      Nu prea vad de ce ar trebui consumata atata energie pentru o chestie “artificiala” si care nu e necesara decat in f. putine cazuri.
      Iar in sine chestia aia care vine din aparat (si pe care nu-mi vine sa o numesc “aer”) este cat se poate de nashpa…
      Parerea mea: pana la o anumita temperatura, nu e vorba decat despre fitze!

      • Comentariu scris de RaduTT
        Publicat la data de 13.1.2010, ora 2:27 pm

        Chestia asta (aerul conditionat) este extrem de necesara in orice mediu in care temperatura depaseste 22 grade-(la care s-a demostrat stiintific ca iti functioneaza cel mai bine creierul)- maxim 24 grade. Aerul conditionat este o mare inventie a omenirii si ne face sa ne simtim confortabil.
        Cat despre grija pentru consumul de energie, imi cam suna a demagogie in mesajul tau, Codruta.

  8. Comentariu scris de elena
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 9:47 am

    Cred ca mai este si o problema legata de modul in care romanul, mai ales omul simplu, reactioneaza in fata bolii. Am intilnit destul de multi “sensibili” la curent care, de fapt, isi datoreaza sensibilitatea faptului ca nu si-au tratat cum trebuie boli din trecut. Au facut, ca tot omul, tot felul de otite, raceli, etc. pe care nu le-au tratat la doctor ci le-au lasat sa treaca singure, iar acum au urechi, ochi, nas sensibile la prima pala de vint. De fapt, ei nu sunt sanatosi ci sunt pe jumatate bolnavi, si orice curent, raceala, microb, virus, ii pune imediat la pamint.

  9. Comentariu scris de Humbert
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 9:52 am

    asta cu curentul care trage e intr-adevar o tampenie nationala de mare circulatie. cand aud pe unul ca il trage curentul, il intreb imediat cum poate sa-i fie teama de aer in miscare. e complet absurd.
    eu unul merg f des cu geamul deschis la masina, indiferent de anotimp (cu conditia sa nu am viteza mare), geamurile la casa stau deschise si iarna pe cat posibil (cu conditia sa nu se faca foarte frig) si in general imi place mult mai mult frigul decat caldura (de frig ma pot proteja, de caldura mai greu).
    evident, n-am patit niciodata nimic de la “curent”

  10. Comentariu scris de Emiru
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 9:52 am

    Well spotted!

    Insa intrebarea adevarata vine acum: Nu va mira ca printre cele 5-6 comentarii niciunul nu a venit de la o persoana de sex feminin?
    Am incercat de 15 ani s-o conving pe nevasta-mea de chestia asta si n-am reusit. Acum i-am forwardat linkul, insa degeaba. E mai important sa crezi in horoscop decat in realitati dovedite stiintific.
    Welcome to Romania, the land of miracles!

    • Comentariu scris de ana
      Publicat la data de 13.1.2010, ora 10:28 am

      Si uite ca vine: pe mine nu m-a tras curentul NICIODATA. (doar curentul electric, odata, cand eram mica si am bagat o andrea in priza).
      E simplu: daca te infofolesti, transpiri si curentul de aer provoaca o evaporare accelerata a transpiratiei de la suprafata pielii, soldata, conform legilor fizicii, cu cedarea de caldura.
      Propunere de mit de analizat: DEOCHIUL (muuult mai exotic- cred ca va fi interesant)

    • Comentariu scris de mihaela
      Publicat la data de 13.1.2010, ora 11:11 am

      te rog nu generaliza. Jignesti mai multe femei decat iti inchipui

    • Comentariu scris de Claudia
      Publicat la data de 13.1.2010, ora 1:18 pm

      Uite-o si pe a doua.

      Chiar saptamana trecuta vorbeam cu o prietena din alta tara din Europa de Est care e la fel de exasperata ca si mine de tampenia asta nationala.

      Am avut grija sa tratez cu rebeliune intotdeauna subiectul asta lasand cat mai multe geamuri si usi deschise iar in masina mea nu te urci daca ai pretentii de geamuri inchise vara. Am incercat in zadar sa lupt cu obscurantismul, nu se lasa infrant si pace. Cred ca incep sa am o reactie irationala de furie cand aud de idiotenia asta :)

      • Comentariu scris de RaduTT
        Publicat la data de 13.1.2010, ora 2:29 pm

        Claudia, gandesc la fel cu tine si cred ca “obscurantism” este cel mai potrivit cuvant in acest caz.

    • Comentariu scris de misha
      Publicat la data de 14.1.2010, ora 10:32 am

      Stiintific? Ce este stiintific in toata vorbaria asta?

      Esti haios.
      Daca tu nu ai aceasta sensibilitate (la fel ca alti “triumfatori” de pe aici) nu inseamna ca sotia ta nu o are.
      Iar medicul in cazua nu spune ca oamenii nu se pot imbolnavi din cauza schimbarilor din microclimat – sub forma de curenti de aer sau nu – ci dimpotriva.
      Ceea ce e complet tembel este argumentul referitor la “boala nationala”. Comparatia cu alte natii de pe acelasi meridian isi are rostul doar daca si conditiile socio-economice sunt similare. Unei natii care a trait poate jumatate din viata in apartamente inghetate si igrasiate sau inclazite partial la flacara aragazului (adica exact in conditiile in care zice doctorasul ca apar curentii de aer), nu ai cum sa-i spui ca nu stie ce-i ala curent.
      Am trait 14 ani in asemenea conditii si de cele mai multe ori m-am imbolnavit in casa, din cauza temperaturii si umiditatii inegale de la o incapere la alta.
      Si da, am o sensibilitate excesiva la curent. Fericiti cei care nu o au! Insa nu trebuie sa fie si ignoranti!

  11. Comentariu scris de dana
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 9:53 am

    pe mine de multe ori m-a tras curentul :) ! serios – am avut dureri de cap de la aerul conditionat din masina, sau de la un geam deschis spre urechea mea!
    ciudat insa ca atunci cand sunt la volan, nu mai simt frigul si nici nu dau drumul la caldura prea tare!
    in general sunt mai sensibila la aerul rece de afara, trebuie neaparat sa imi pun pe cap o basca sau gluga!

    de regula suport mai degraba caldura decat frigul, dar in ultima vreme, de cand am redus temperatura in dormitor cu cateva grade, si de cand seara, inainte de culcare, stau in fata ferestrei deschise minute bune, am observat ca dorm mai bine. voi incerca cu exercitiile de gimnastica dimineata cu geamul deschis, ca sa-mi intaresc rezistenta la temperaturi mai scazute!

    un alt mit demn de analizat este expunerea partii mediene a corpului, sindromul “mijlocului gol” – in ce masura ne afecteaza sanatatea?

  12. Comentariu scris de gabi
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 9:57 am

    Bravo, interesant, bine zice Radu “cate mituri urbane ar mai fi de explorat “.Asta-i romanul sensibil nu poti deschide un geam in tramvai sau bus. ca se uita vreunul urat ,sau chiar il inchide “ca-l trage curentul”.Cumnatul din U.S.A. cand a venit prima data in Romania se mira de ce poarta copiii de pe la tara caciuli in luna mai.

  13. Comentariu scris de Diana Ureche
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 9:59 am

    Va invit in autobuzele pline-ochi din Bucuresti dar cu geamuri vesnic inchise. Este o experienta unica!

    • Comentariu scris de bio
      Publicat la data de 13.1.2010, ora 10:20 am

      Asa este, numai cine circula stie….Si daca vrei sa deschizi un GEAM, toata lumea se uita urat la tine, nici nu apuci macar sa ridici mana ca gestul imediat e…taxat!

  14. Comentariu scris de bio
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 10:13 am

    Asa este, numai la noi exista aceasta expreie “te trage curentul”. O viata am stat “in curent”, cu geamuri si usi larg deschise, asa i-am obisnuit si pe cei de langa mine si niciodata nu am avut probleme. In autobuz de ex, sunt singura persoana care isi da haina jos in timpul calatoriei (uneori chiar la tricou!), in rest ii vezi cum curg apele pe ei de cald ce este dar nimeni nu face nici un gest, nici o miscare ca sa nu transpire…mai mult! Nu stiu cand ne voom debarasa de acest prost obicei, urechi cu vata, copii infofoliti cand su unde nu e cazul…..

  15. Comentariu scris de Sfantu Ilie
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 10:13 am

    Eu cred ca “trasul curentului” are legatura stransa cu igiena dentara precara a multor romani, mai ales cei in varsta. Bineinteles, infectia se poate intinde in rinita sau sinuzita si atunci “te-a tras curentul”.

  16. Comentariu scris de alt ion
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 10:24 am

    Un interesant studiu cultural al problemei.

    Din punct de vedere fizic, desigur, temperatura reprezinta numai jumatate din poveste. Viteza aerului si umiditatea lui sunt celelalte elemente importante pentru a putea calcula pierderea de caldura a unui obiect uscat.

    In plus, suprafata corpului uman – spre deosebire de un obiect uscat – elimina transpiratie. Umiditatea aceasta influenteaza puternic pierderea de caldura.

    Propun autorului urmatorul experiment: sa masoare cu un termometru:
    1. temperatura unei camere inchise;
    2. temperatura unei camere inchise, cu un strat subtire de vata umeda in jurul senzorului;
    3. in aceeasi camera inchisa, cu un strat de vata umeda in jurul sensorului, sa miste cu viteza termometrul (de exemplu, tinand temometrul in mana bine intinsa si facand miscari circulare si rapide; atentie ca mana sa nu incalzeasca partea pe care sta senzorul de temperatura).

    Dupa cele trei experimente, probabil autorul va modifica partea tehnica a articolului.

  17. Comentariu scris de ana
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 10:39 am

    Foarte bun articolul. Niciodata nu m-a preocupat ideea de curent, de cand ma stiu am facut dus cu geamul deschis, inclusiv iarna, fara sa observ dupa aceea vreun simptom.
    Cred ca e obsesie din familie, pana la urma. Ai mei ne faceau observatie sa inchidem usile ca-i curent, ca sa nu se tranteasca usile sau sa se sparga geamurile si cam atat. Copiii tot asa i-am crescut si sunt foarte rezistenti, fata de altii, care si-n casa stateau cu caciulite, ca “trage curentul la urechi”.
    Mai au parintii o boala vara, “sa nu transpire copilul”. De cate ori am auzit “nu alerga, ca transpiri!!!” si vin in parc cu cateva tricouri, sa schimbe copilul daca transpire, ca dupa aia il “trage curentul”. Si multe altele… Parerea mea e ca intr-adevar, romanii sunt ipohondri si se feresc de sport, probabil “ca sa nu transpire”. :) )

    • Comentariu scris de bio
      Publicat la data de 13.1.2010, ora 10:54 am

      Cata dreptate ai! Asa am crescut si eu, si copilul meu, nu avem probleme de genul asta, primavara devreme deja fara caciulita, si cand erau nou nascut la fel….medicul mi-a zis doar dupa baita, dar atinci am bservat ca ii este si mai rau, transpira mai mult…..Deci usi deschise, geamuir, aerisire cu el in incapere fie iarna fie vara! Asa cum ii invatam de mici asa ii avem toata viata, si aceste obiceiuri o sa le transmita si ei mai departe copiilor lor!

    • Comentariu scris de ana g
      Publicat la data de 13.1.2010, ora 11:12 am

      Parca am fi aceeasi persoana… nu numai numele coincide. Mai este si mitul: pune-i caciula bebelusului, si vestuta, ce daca afara sunt 30 grade?

  18. Comentariu scris de Confucius
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 11:16 am

    Românul se îmbolnăveşte doar din două cauze: ori a mâncat ceva, ori l-a tras curentu’. :)

  19. Comentariu scris de wer
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 11:26 am

    Un articol pe aceiasi tema scris de cineva din UK http://www.telegraph.co.uk/expat/4197177/Where-draughts-are-truly-dangerous.html .

  20. Comentariu scris de Ana
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 11:36 am

    Exceptional! De cand asteptam un articol pe tema asta…M-am saturat sa ma lovesc de tampenia asta de fiecare data cand vin in tara. Nu ii pot convinge nici macar pe ai mei ca e o tampenie, e frustrant! Le-am adus carti de medicina, le-am explicat, degeaba!

    Intr-o zi am avut un fel de concurs la serviciu in care fiecare si-a pus pe un panou poza de cand era bebelus si s-a votat care bebelus e mai frumos. Am iesit pe locul 1 dar toata lumea m-a intrebat de ce aveam caciuiita pe cap, se vedea clar ca poza era facuta in casa. Mi-a fost destul de greu sa explic ca eu vin din Romania unde bebelusul sta cu caciulita in cap sa nu il traga curentul:))

    Cat despre celebrele autobuze romanesti cu geamurile inchise etans si duhorile aferente, ce mi-as dori sa le pot sterge din memorie, dar e imposibil, am fost prea traumatizata:)

  21. Comentariu scris de mirela
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 11:52 am

    Lasa-ti-ma cu mitul :”a trage curentul e un mit”.
    Tot mai des aud teoria ca nu iti face rau curentul….etc.
    Puteti sa spuneti ce vreti, dar cand bate vantul foarte tare ametesti si te doare capul, atunci cand e geam deschis si se face curent puternic te dor urechile sau capul, etc. Vantul puternic sau curentii de aer rece nu reprezinta un mediu confortabil pentru organism daca este expus mult timp.
    Si sa nu credeti ca sunt o persoana care se infofoleste, nu am purta caciula de cand ma stiu, poate cand eram foarte mica.

    • Comentariu scris de Claudia
      Publicat la data de 13.1.2010, ora 1:22 pm

      Ca TE dor urechile pe TINE nu zic ca nu fi asa… Sunt 6 miliarde si de oameni pe planeta, tu ce mare savant esti de poti sa spui cu exactitate cum reactioneaza la tampenia asta romaneasca cu “curentul”? Pe mine nu m-a durut in viata mea nici macar capul. Azi sunt 3 grade afara iar geamul biroului meu e intredeschis.

  22. Comentariu scris de curentatu'
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 11:56 am

    Eu de exemplu nu suport curentul,mai putin ma deranjeaja temperatura mare sau mica. De exemplu iarna, din cauza vantului senzatia de frig poate fi cu 10 grade mai mica decat e in realitate. Deschid geamul la masina numai la viteze mici, iar aerul conditionat mi se pare o mare porcarie, atat d.p.d.v. ecologic, cat si al sanatatii ( AC-ul usuca aerul, doar daca nu e sofisticat).Ideala e o ventilatie cat mai aproape de cea naturala. Cu imbracatuul excesiv sunt de acord. Ia uitati-va in metrou, 1 la suta din calatori isi dau paltonul jos.

  23. Comentariu scris de dan
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 12:07 pm

    Articolul dumneavoastra nu e decat o opinie, fiind lipsit total de argumente stiintifice. Domnul doctor pe care il citati deasemenea nu are cunostinte tehnice aparent, pentru ca explicatia dumnealui este destul de neconvingatoare.
    Nu vad nici o demonstratie sau o incercare de a demonstra afirmatiile facute.
    Deasemenea, a spune ca este specific romanilor este un act de denigrare ce nu e necesar. Am vazut si slovaci care reactioneaza la fel – la geamul deschis intr-un birou, si alte nationalitati..
    V-as ruga sa va documentati mai bine data viitoare cand faceti afirmatii.

    • Comentariu scris de Andrei
      Publicat la data de 13.1.2010, ora 1:28 pm

      Articolul poate sa nu aiba nici o baza stiintifica, e suficient sa mergi cu autobuzul la Bucuresti, cu geamurile complet inchise vara, la 40 de grade , si, de exemplu, la Budapesta, unde toate geamurile sunt deschise, sa poata lumea sa respire. La noi e un fenomen general, e o psihoza, s-ar putea vindeca la medicul psihiatru si prin educatie. Ca sunt exceptii si in Germania sau altundeva – ok. Dar sunt exceptii. Si daca era dupa majoritatea romanilor, aerul conditionat nu se mai inventa.

  24. Comentariu scris de Anonymous
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 12:37 pm

    Conceptul de “curent” cu senusl din articol l-am intalnit si in Germania, “Durchzug”. Si pe acolo sunt unii care cred in chestia asta.

  25. Comentariu scris de “Închide uşa, că mă trage curentul…” « Psihologie
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 12:49 pm

    [...] Astăzi am citit despre “trage curentul” şi în ziarul hotnews. Un articol care exprimă foarte bine, care e de fapt situaţia. Dacă vreţi să il citiţi, îl găsiţi aici. [...]

    • Comentariu scris de Andrei
      Publicat la data de 13.1.2010, ora 1:35 pm

      Aia cu “mass distruction” din articolul englezoaicei e foarte buna ! Este exact cum vad romanii curentul: o arma de distrugere in masa.

  26. Comentariu scris de un mare cititor
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 12:54 pm

    Chiar sint mai ipohondrii romanii. Si au o mare tendinta de a se autocompatimi. Durerile provocate de curent cred ca sint mai degraba autosugestie…

  27. Comentariu scris de marius
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 1:03 pm

    o fi, nu o fi, eu sunt din aia cu curentul. Sa fereasca Dzeu sa deschizi geamul in autobuz sau tren in dreptul meu. O fi ceva inconstient, o fi alergie, insa instantaneu ma iau durerile de git, nas, ochi. De AC nu mai zic nimic. In State cind am stat eram terminat. Ce e drept, dupa o vreme, vreo 6 luni, incepusem sa ma mai obisnuiesc, insa si ei exagerau. Afara erau 35 de grade, iar in interior 18-19. Sa nu imi ziceti ca e normal.

    • Comentariu scris de Claudia
      Publicat la data de 13.1.2010, ora 2:39 pm

      Mai ceva ca flacara violeta, curentu asta!

      Tu crezi ca stramosii nostri care au avut de trecut peste cateva glaciatiuni care au tinut mii de ani se kkau pe ei de frica curentului din pesteri? Cum mama lui de curent poti sa crezi ca 19 grade Celsius este o temperatura “anormala” pentru rasa umana???

      • Comentariu scris de marius
        Publicat la data de 13.1.2010, ora 4:05 pm

        Eu intrebam daca vi se pare normala trecerea de la 35 afara la 18-19 inauntru nu daca 19 g e normal pt. corpul uman? Invata sa citesti mai intai si dupa aia te rog sa te pronunti.

  28. Comentariu scris de curentita
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 1:23 pm

    Am auzit una foarte tare : in conditiile in care toata casa e baricadata nu se da drumul la hota in bucatarie cand e copilul in dormitor pentru ca il trage curentul !
    Sunt exasperata de gingasele fiinte de sex feminin care sunt vesnic bolnave, le doare tot timpul cate ceva (daca nu e spatele e capul, daca nu e capul e stare de rau, cu caderi de calciu – ??!! – , la primul semn de raceala “mi se pare ca am febra” – da-i cu antibiotice prescrise prin tel de inimoasa “doctora” de casa samd) si ii compatimesc pe baietii buni de langa ele :) )
    Hai, sa aveti sanatate si sa va feriti de curent maica !

  29. Comentariu scris de edu
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 1:48 pm

    Daca nu ati observat, americanii se plang tot timpul de migrene, la care nu le gasesc explicatia. Tocmai acest curent este explicatia. Dar este o chestie prea banala, si nu poate produce bani din tratamente si medicamente.

  30. Comentariu scris de marius
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 1:51 pm

    Foarte Furat Articolul:)
    Acelasi subiect a fost tratat in daily telegraph acum 2-3 luni de o jurnalista britanica care a venit in Romania.

    Ma rog, e foarte bine ca s-a scris artcolul asta dar ala era mult mai bine scris:))

  31. Comentariu scris de Decent
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 1:53 pm

    Va propun sa cititi mai atenti comentariul lui “alt Ion”, care contine mult adevar stiintific. In plus, curentul creste intensitatea fluxului de particule daunatoare din mediul respectiv (atentie: vorbesc aici de fluxul de particule, nu de numarul sau de cantitatea acestora). Desigur ca unii au o imunitate mai buna si rezista, dar asta nu inseamna ca ceilalti sunt tributari unor mituri. Va respect opiniile, dar sunt in jurul vostru unele persoane care sunt mai vulnerabile decat credeti fata de aceasta problema.

  32. Comentariu scris de anonim
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 2:04 pm

    “curentul care trage” nu este specific romanesc. In germana se foloseste la fel de des si cu aceasi semnificatie. (Es zieht.)

  33. Comentariu scris de CORNEL
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 2:28 pm

    Si totusi cand “te trege curentul la ureche” folosesti cornetul de hirtie?FUNCTIONEAZA!

  34. Comentariu scris de Grajdan Cristian
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 2:31 pm

    In nici o tara civilizata din lume , nu exista expresia m-a tras curentul , este o legenda locala a romanilor :) .

    • Comentariu scris de Ioan Serbanescu
      Publicat la data de 13.1.2010, ora 3:04 pm

      Daca este o “legenda locala”, nu ai vrea sa ne-o povestesti? Poate mai rupe din monotonia dezbaterii (si asa, in mare masura, derulata “in familie”).

  35. Comentariu scris de Laptarul
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 3:27 pm

    Nimic despre “trasul matzei de coada”. Discriminare!

  36. Comentariu scris de ion
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 3:47 pm

    Eu cel mai bine ma simt in casa iarna la 24 de grade si vara la 26 de grade, asta in conditii de umiditate normale. Toamna cand se trece de la cald la frig o suport cel mai greu atunci ma imbolnavesc cel mai frecvent.

  37. Comentariu scris de Algernon
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 3:53 pm

    Europenii, în Evul Mediu, țineau casele neaerisite de teama bolilor. Și nu făceau nici baie. Efectul era pe dos: bolile făceau ravagii. În Orientul îndepărtat, casele erau bine aerisite și oamenii făceau zilnic baie. QED: românii sunt, încă, în Evul Mediu.

  38. Comentariu scris de Ruxandra Marinescu
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 3:58 pm

    In safrsit un articol pe aceasta tema interesanta:). M-am mutat din Romania acum 10 ani. Ca orice roman get beget credeam in curent si umblam infofolita iarna pana la ochi. Tara in care locuiesc este mai friguroasa decat Romania tot anul si cu toate aceastea incet incet, pentru a nu parea ciudata la serviciu si pe starda, am inceput sa mai dau straturile jos. Aici bebelusii nu au caciuli pe cap nici cand sunt 10 garde afara si teoria e sa iti imbraci copilul la fel de subtire cum esti imbracat tu, sau mai subtire. Asa isi dezvolta oamenii sistemul imunitar de mici. A, si nu mai am nici cea mai mica problema cu aerul conditionat pe care in romania il uram. Asa ca poate daca parintii mai tineri nu isi mai impacheteaza copii in haine arctice la 15 grade, poate ca nu o sa ii mai traga curentul cand o sa fie adulti.

  39. Comentariu scris de Curentul exista
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 5:12 pm

    am mai citit o “demitizare” de tipul asta acum ceva vreme cum nu picioarele reci nu iti provoaca raceala ci virusi si microbii. probabil ca autoriilor acestor articole le lipseste conceptul de catalizator. pe de alta parte daca altora le place aerul conditonat si vremea rece e treaba lor – obisnuinta de mic este foarte importanta, pentru mine temperatura normala este 24-26 grade Celsius, la 19 grade mi-e frig, la peste 30 mi-e cald. Sint gras si colacul de grasime de pe solduri e tot timpul “gheata”. Pe de-alta parte iarna ma ustura gitul, pina cind cineva mi-a zis sa renunt la fular, am renuntat si “am scapat” dar nu fularul din jurul gitului imi crea sensibilitate ci condensul creat pe gura si nas. Pe scurt imi scot curentul din urechi=imi simt urechile infundate, cu tigari, daca bate vintul, ma ustura gitul, cred in zicala picioare reci nas infundat si fara a nega ca altii nu-mi seamana ma simt jignit cind imi e ridiculizata cutia

  40. Comentariu scris de florian
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 5:16 pm

    @dana,
    Off topic
    expunerea partii mediene a corpului?!
    Nu există forma de genitiv-dativ !!!mediene!!!

    DEX
    medián adj. m. (sil. -di-an), pl. mediáni; f. sg. mediánă, pl. mediáne

  41. Comentariu scris de o alta expatriata
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 5:23 pm

    In sfarsit o dezbatere asupra “curentului”!
    Recunosc, sunt o fosta fanatica in evitarea curentului. M-am lecuit de boala asta grea abia dupa ce m am mutat din tara. Asa am constat ca in alte tari nu exista nici urma de curent :) ci doar o patima grea i familia mea.
    Chiar am incercat o buna bucata de vreme sa mi convig sotul de existenta acestui pericol in viata omului :) Am incetat dupa urmatoarea intamplare hazlie:
    In tren, vara, 44 grade la umbra, un compartiment plin ochi cu pasageri, nici un strop de oxigen. Sotul, se ridica, incearca sa deschida geamul:
    -NUUUUUUUUU, au sarit pe loc, ori cu gura ori cu fizicul, alte 6 persoane cu care imparteam compartimentul.
    -E curent!
    Si au continuat cu totii sa transpire, sa miroase, sa si ridice fustele pt a-si face vant….etc :) )

    E una din pacate una din multele idei fixe pe care noi romanii le avem si le promovam cu ardoare din generatie in generatie.

  42. Comentariu scris de florian
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 5:27 pm

    @CORNEL,
    Ai mare dreptate :) . În privinţa cornetului de hîrtie, vreau să spun. Eu nu credeam istoria asta, dar, odată, neştiind ce să fac de durere şi fiind în criză de timp şi neavînd cum să ajung la medic, am rugat pe cineva să-mi aplice metoda şi a mers excelent. Am aplicat-o, de atunci, în alte ocazii similare şi a mers strună. Nu-mi venea a crede :) , la cît eram de convinsă că e o prostie care, cum spune cineva mai sus, reflectă obscurantismul.

  43. Comentariu scris de florian
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 5:28 pm

    Erata
    la cît eram de convins, nu convinsă :( (

  44. Comentariu scris de Rien de rien» Blog Archive » OMG, I can’t stop laughing
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 5:28 pm

    [...] dat peste acest articol si apoi peste aceasta mai vechi si mai aislat. Despre cum ii trage curentul pe romani. [...]

  45. Comentariu scris de anonim
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 5:29 pm

    Imi cer scuze anticipat pentru grosolanie, dar curentul imbolnaveste numai prostii care cred aceasta idiotenie.
    Aerul rece nu imbolnaveste, virusii, microbii care se dezvolta numai in aerul cald, da.
    Aerul conditionat nu iti creeaza puroi in sinus, nu te duce la raceala etc. Dimpotriva, cei care stau in aer cald se vor imbolnavi mai usor si vor avea o imunitate scazuta in timp, tocmai pentru ca traiesc intr-un mediu propice infectiilor.
    In nicio tara din lume nu e o asemenea isterie ipohondra ca in aceasta tara.
    Eu curat masina iarna de zapada in pantaloni scurti, vara dorm cu aerul conditionat in camera, fac dus cu apa rece chiar daca sunt transpirat, ies iarna cu parul inca ud, am dormit la -5 grade si nu patesc nimic. In tot acest timp colegii mei infofoliti non-stop stau cu mucii in batista:)
    Urasc oamenii care stau in aer cald si imputit la birou de teama curentului. Sunt penibili si patetici.

  46. Comentariu scris de adrian
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 5:33 pm

    hehehe, rautaciosilor. Cum nimeni ne e de partea celor sensibili la curent, voi incerca cateva explicatii:
    - inainte de ’89 apartamentele nu primeau prea multa caldura. Pe timp de iarna asta insemna ca orice pierdere de caldura in casa avea consecinte nasoale. Curentul era un semna ca pe undeva se pierde masiv caldura, asa ca trebuia izolata sursa si rezolvata problema. De asemenea, din cauza lipsei de caldura oamenii se imbracau gros in casa, cu consecintele deja explicate: uneori transpirau, ceea ce ii facea si mai sensibili la curent.
    - Copii, mai ales cei f mici, nu au un mecanism de reglare a temperaturii corpului la fel de eficient ca cel al adultilor. De aceea, vara un copil transpirat are mari sanse sa raceasca intr-un autobuz, masina sau tren care merge cu geamurile deschise. In Romania, parintii au mare grija de chestia asta, pe buna dreptate, dar uita (sau nu stiu) sa le spuna copiilor ca nu mai sunt asa de sensibili cand cresc ceva mai mari. Si uite asa raman oamenii cu frica de curent pana la adanci batraneti.

    Mai incearca cineva si alte explicatii?

  47. Comentariu scris de ana
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 5:50 pm

    Super tare! Am ras cu lacrimi! E una din acele dati cand pot spune: da, stiu ca nu exista vreo explicatie si:wow, cata lume crede cu tarie intr-o superstitie pseudo-stiintifica… Si cu toate astea, si pe mine m-a tras curentul de atatea ori ca sa nu cred ca e adevarat ca trage :) !!! Ce ti-e si cu constructia sociala a realitatilor stiintifice :) \
    Ah, si cand am sunat-o pe mama sa-i dau linkul ptr articol, a rezultat ca pe ea o trage curentul si de la wireless!!! Este cea mai buna maman!

  48. Comentariu scris de Grigore Rotaru Delacamboru
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 5:51 pm

    Domnule,
    Esentialul in aceasta problema este viteza de scurgere a suvoiului gazoz, pentru ca simti curentul in momentul in care stai, dupa cum daca alergi dupa vant , pierdere de timp iaste dar curent ioc – componenta psihica este ocupata cu altceva si nu se mai produce iluzia, insa depinde si de varsta in sensul ca daca alergi asa mai putintel tot sedere pe loc se chiama si mai intra in ecuatie vechimea cartilagiilor ; parerea mea cum ca nu ar exista curent este o idee ce tine deja de evaluarea de tip escatologic, insasi conditia prima si prealabila a manifestarii ne indeamna sa clasificam elementele multiple ale individalitatii : afirmatia cum ca nu ar exista curent este echivalenta cu a zice ca suntem egali ( Doamne , fereste !) mai mult – modul cum este facuta clasificarea poate crea iluzia ( numai) de heterogenitate radicala si ireductibila, pa cand in acest caz este nevoie a se trece dincolo de limitele individualitatii si asa se produce disconfort . In concluzie – curentul – daca exista – a fost el trimis de cineva !

  49. Comentariu scris de Mihai Voicu
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 7:12 pm

    Ma consider o persoana logica, si totusi cred in pericolul curentului de aer, dar in felul urmator:

    Daca o parte a corpului (gat, spate, urechi) devine mai rece decat media corpului, este posibil sa am dupa un timp de expunere spasme musculare (junghiuri).

    Curentul de aer creste viteza de evaporare a transpiratiei, producand local o scadere a temperaturii corpului. Mai ales daca restul corpului este incalzit, transpiratia continua, iar corpul nu va compensa scaderea de temperatura. Situatia nu apare daca este frig intregului corp, iar corpul pompeaza caldura si opreste transpiratia. Deci probabil infofolirea are si ea o vina.

    Am constatat ca nu am probleme la temperatura scazuta, ci doar daca o anumita parte este mult mai rece decat restul corpului. Testez simplu, ating zona cu mana, si daca se simte rece, atunci trebuie sa o aduc cat mai repede la o temperatura normala. Putin masaj ajunge uneori.

    Pentru nas, curentul de aer uscat (ca cel de la aerul conditionat) duce la uscarea mucoaselor si de aici la diverse suferinte. Microbii pot ajunge si ei la nas si ochi, dar in nici un caz la spate.
    La spate este probabil un proces inflamator, in conditiile circulatiei proaste, care la randul ei tine de temperatura locala.

    • Comentariu scris de ema
      Publicat la data de 13.1.2010, ora 11:39 pm

      Chiar si domnul doctor spune ca in urma “inadaptarii organismului la conditiile de microclimat in care se afla”.se pot produce reactii locale de vasospasm sau contracturi musculare, cu fenomene inflamatorii nespecifice manifestate prin dureri locale (de gat, de spate etc). Ceea ce inseamna ca da, efectele “curentului”, dovezile alea de obscurantism, chiar pot aparea.
      Ca se obisnuieste infofolirea copiilor, sunt de acord, ca unii se abereaza temandu-se de “curent” atunci cand nu e cazul, iar sunt de acord. Da’ sa sara toata lumea si sa spuna ca asa ceva nu exista, asta dovedeste la fel de multa ingustime de minte.
      Ei bine, ca sa-i raspund unui ante-postator, nu cred nici in horoscoape, nu sunt nici credula si nici toanta. Poate am o sanatate mai subreda, dovada ca la mine “curentul” se manifesta.
      Sunt o iubitoare a aerului conditionat (pe care il folosesc cu mare succes la birou, in masina si acasa atunci cand e cazul). Dar da, am o problema cand fluxul de aer e directionat catre mine. Cea mai grava manifestare a fost o durere atroce la nivelul soldului (si abia am putut merge pana la un taxi pentru a ajunge acasa – nu, nu aveam 75, ci 25 de ani – urmata de probleme de mobilitate pentru cateva zile). Similar, stand in dreptul unei usi care se deschidea continuu intr-un restaurant (si de unde venea un flux de aer extrem de rece), am plecat cu o durere groaznica in umar.
      Durerea in umar mi s-a mai manifestat si in alte ocazii (la frig), deci la mine e clar: cu sau fara curent, racirea accentuata unor duce la procesul inflamator de care se vorbea. Ca durerea poate aparea si fara “curent”, e irelevant pentru mine si durerea mea. Cert e ca, in anuminte conditii, doar “curentul” e cauza, sau catalizatorul daca va place mai mult (daca usa restaurantului ar fi fost inchisa, nu m-ar fi durut umarul, da?) printr-un mecanism care imi scapa.
      Nu-mi explicati ca daca voi incerca o adaptare mai buna la frig, nu voi mai avea astfel de reactii ale organismului. Sau ca daca nu m-ar fi infofolit si pe mine cand eram mica, acum mi-ar fi fost mult mai bine si as fi ras si eu de “obscurantism”. Asta e irelevant pentru discutia in de fata. Relevant este ca acum, in acest moment, “curentul” imi poate provoca dureri. Care e mecanismul fizic, conteaza mai putin. Efectul exista.
      Deci, sunt de acord cu educarea si calirea populatiei (desi ma ingrozesc la Londra cand vad femei in sandale iarna, la 5 grade), dar, pe de alta parte, incercati sa intelegeti ca nu toti oamenii sunt construiti la fel. Si daca unii exagereaza cu “prevenirea” (si eu imi revendic dreptul la aer si ferestre deschise intr-un mijloc de transport in comun!), eu stiu ca, pentru mine si articulatiile mele sensibile, “curentul” nu e doar un mit urban si, uneori, in anumite conditii, imi poate face mari probleme. Da, ok, organismul meu se afla in categoria celor care se adapteaza mai greu la “conditiile de microclimat in care se afla”, da’ nu-mi spuneti ca sunt ipohondra: recunosc o durere atunci cand imi vine sa urlu.
      Probabil ca multi dintr cei ce au postat mai sus ar incerca si sa-i explice unui alergic la capsuni ca asta e o aberatie, si capsunile sunt excelente pentru sanatate. Doar pentru ca nu ati avut personal o astfel de experienta neplacuta (ma bucur pentru voi), asta nu inseamna ca n-a avut nimeni.

  50. Comentariu scris de madalina
    Publicat la data de 13.1.2010, ora 9:34 pm

    care`i faza cu cornetul de hartie, cum se face, mai exact?

Lasa un comentariu