Actualitate | 3.5.2010

Tehnologia de captare si de stocare a CO2 pare sa se impiedice in calcule

Un studiu al cercetatorilor de la Universitatea din Houston, SUA, sustine ca tehnologia de captare si de stocare a dioxidului de carbon, considerata o metoda eficienta de combatere a schimbarilor climatice, prin care CO2-ul emis de uzine este sechestrat in pamant, in formatiuni geologice stabile, nu poate functiona la scara gandita pana in momentul de fata. Oamenii de stiinta spun ca spatiul necesar pentru inmagazinarea dioxidului de carbon emis de o uzina alimentata de carbune a fost subestimat si ca o singura fabrica ar avea nevoie de un rezervor de dimensiunea unui stat american.

Proiectarile anterioare au subestimat spatiul necesar pentru inmagazinarea dioxidului de carbon pentru ca s-au bazat pe premisa „total eronata” ca presiunea care permite patrunderea CO2-ului in formatiunile din piatra ar fi constanta, sustine Michael Economides, specialist in inginerie chimica la Universitatea din Houston, citat de The Guardian.

„E ca si cum ai folosi o pompa de bicicleta pe un perete”, a explicat Economides, care a realizat studiul impreuna cu Christene Ehlig-Economides, specialist in inginerie energetica la Texas A&M University. „E greu sa injectezi CO2 intr-un sistem inchis fara sa produci, intr-un final, o presiune atat de mare incat piatra s-ar fisura si ar permite dioxidului de carbon sa migreze spre alte zone si sa scape la suprafata”.

Cercetarea a fost atacata imediat de o serie de geologi, scrie Triple Pundit, care au adus in discutie numeroase proiecte pilot in domeniu, cum ar fi cel norvegian „Sleipner”, primul proiect comercial de injectie a CO2 in rezervoare subterane. Criticii au atacat in special premisa studiului conform careia zonele subterane in care este injectat gazul sunt „cutii ermetice”, cand, de fapt, dioxidul de carbon pompat in aceste formatiuni se poate infiltra prin rocile poroase in alte rezervoare subterane.

Foto: Reuters

6 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de zeltera
    Publicat la data de 3.5.2010, ora 8:21 pm

    co2-ul se poate rupe – in carbon si oxigen. Problema e ca ruperea moleculei produce mai mult co2 decat rupe! O alternativa ar fi utilizarea energiei (surplusului) verde pentru asta.

    Si mare problema a fabricilor nu e co2, ci noxele. Poluare nu inseamna co2.

    • Comentariu scris de Lucian*
      Publicat la data de 3.5.2010, ora 11:29 pm

      M-ai pierdut! Ce naiba au de a face noxele (monoxid, bioxid, trioxid de azot = NOx – de aici vine numele de noxa) cu fabricile care ard carbune care chiar fac CO2?
      M-ai sughit inca vreo doi vulcani si s-a dus naibii ideea de stocare pt ca aia polueaza la scara planetara!
      Oameni buni, poluarea in Europa a scazut la jumatate fata de anii ’70.
      Masinile polueaza doar o fractiune fata de cele de atunci si in plus o masiva parte a industriei grele a fost inchisa definitiv. Nu zic ca este o situatie roz bombon dar nici atat de neagra precum o descriu unii.

  2. Comentariu scris de dan
    Publicat la data de 3.5.2010, ora 11:23 pm

    PLANTATI. COPACI.

    E chiar atat de simplu. Carbonul din combustibilii fosili care se elibereaza acum prin arderea hidrocarburilor a fost fixat candva in plante din atmosfera prin fotosinteza. Plantele s-au transformat in fosile apoi in hidrocarburi, pe care omul acum le transforma in energie si dioxid de carbon. Dioxidul de carbon e hrana plantelor. Plantati copaci.

    Nu mai folositi cu pompa de bicicleta pe pereti. Plantati copaci.

    • Comentariu scris de Dorin
      Publicat la data de 4.5.2010, ora 6:05 am

      Amice, problema este pusa gresit, cum sa plantezi copaci intr-o lume unde pop. globului creste cu 80 mil. persoane anual? si in plus crestem puterea de productie pe cap de locuitor, acum 700 de muncitori vor putea sa miste milioane de t pamant la rosia montana cat puteau sa miste toata pop. transilvaniei cu lopata la anul. 1500. Apoi plantarea copacilor este doar o carpeala, imagazineaza Co2 si apoi cand mor(pomii) il libereaza, trebuie sa intelegi ca pe lume a existat si exista carbon in energiile fosile peste 95% din carbon existent in toata masa verde , ai de gand unde este un fir de iarba sa pui 5? si sa plantezi 7 amazonii?

  3. Comentariu scris de carbon
    Publicat la data de 4.5.2010, ora 1:43 am

    Nu degeaba statea CO2 bine mersi sub pamant (sub forma diversilor combustibili fosili) …

  4. Comentariu scris de Barbulescu Serban
    Publicat la data de 10.5.2010, ora 2:45 pm

    Problema probabil va fi rezolvata de ingineria genetica , bacterii care sa se hraneasca cu dioxid de carbon , dar omul rezolva o problema si creaza mai multe atunci cand intervine in echilibre naturale

Lasa un comentariu