Oamenii tind sa faca alegeri pe criteriul sigurantei cand nu sunt siguri de sanse sau nu au incredere in rationamentul lor. Un nou studiu al cercetatorilor de la Universitatea Duke arata ca si cimpanzeii bonobo, rudele cele mai apropiate ale omului dintre primate, nu dau cioara din mana pentru vrabia de pe gard, informeaza Science Daily.

Studiile realizate la Sanctuarul Tchimpounga pentru cimpanzei din Congo si Sanctuarul Lola ya Bonobo din Republica Democrata Congo arata ca primatele prefera varianta mai sigura. Cercetatorii au pus 16 cimpanzei si 14 cimpanzei bonobos sa aleaga intre doua castroane cu mancare. In cadrul experimentului asemnator unui joc de noroc, primatele au avut de ales intre un “pariu” sigur care insemna mancare sigura, care le placea moderat, cum ar fi alunele, sau un “pariu” variabil, care putea sa insemne fie o mult-dorita bucata de banana, fie o felie nedorita de castravete.

Cimpanzeii “jucau” prin alegerea unui castron sau a altuia. Ei isi cunosteau sansele inainte de a face alegerea, intrucat cercetatorul le arata cele doua rezultate posibile, dar le oferea doar o varianta. In functie de continutul castroanelor, existau 100% sanse sa primeasca banana, 50% sau 0%.

Primatele distingeau intre probabilitatile de castig: “jucau” mult cand erau 100% sanse de castig, moderat cand erau 50% sanse si doar rar cand nu aveau nicio sansa.

In unele incercari, cercetatorul nu indeparta capacul castronului, astfel ca subiectii nu puteau evalua probabilitatea de a castiga banana. Sansele in acest caz erau aceleasi ca in experimentele riscante – 50% probabilitatea sa obtina banana. Cimpanzeii nu pareau interesati de aceasta varianta ambigua.

Ei aveau tendinta sa aleag varianta castronului acoperit cand stiau ca celelalte optiuni erau mancare nedorita sau fara mancare. Ca si oamenii, primatele au aratat “aversiune fata de ambiguitate”, preferand sa joace cand stiau sansele si nu, cand nu le cunosteau.

Foto: Flickr/sarahemcc

Stresul, lipsa motivatiei, scaderea puterii de concentrare sau pierderea memoriei sunt realitati tot mai prezente in viata multora dintre noi. Cercetatorii in neurostiintele comportamentale spun insa ca putem readuce echilibrul in viata noastra profesionala, emotionala si restabili sanatatea intregului corp prin simple ‘exercitii pentru creier’ si expunerea permanenta la experiente noi. Despre Brain Fitness, neuromituri si cum pot fi creati noi neuroni au vorbit intr-un interviu pentru TOTB Dragos Cirneci si Stelian Marian, managing partners la Synergon Consulting, companie de consultanta in management care utilizeaza cercetari inovative din domeniul neurostiintelor comportamentale.

de Camelia MogaInterviu TOTB: Despre Brain Fitness, neuromituri si cum pot fi creati noi neuroni

Neurostiinta – ce este ea, cu ce se ocupa? Este un domeniu relativ nou in Romania…

Stelian: Daca e sa o definesti pe scurt, Neurostiinta ar fi disciplina care se ocupa de modul in care ne functioneaza creierul, si are diverse aplicatii: si pe partea de medicina, si pe partea de economic, sanatate, marketing, din toate punctele de vedere. Ea are in spate un numar de zeci de ani de cercetare. Este o disciplina noua. Se afla undeva la granita dintre disciplinele clasice: medicina, biologie, psihologie. Practic, ea a luat avant odata cu un proiect foarte mare de cartografiere a creierului in care americanii au investit foarte mult pentru a intelege o legatura cauzala intre comportament si ce anume determina acel comportament.

Daca pana atunci perspectiva si in psihologie si in alte discipline era bazata pe conceptele  lansate de filosofii greci ai antichitatii si explica comportamentele in termeni de concepte filozofice – temperament, personalitate, vointa, atentie, invatare, etc – la momentul respectiv au zis: hai sa vedem efectiv ce anume determina comportamentul nostru, ce se intampla atunci cand iei o decizie, cum ar fi decizia de a cumpara o masina sau a lua un anumit credit, de ce iau de la banca x si nu de la banca y, de ce iau masina asta si nu cealalta, de ce rezolv problemele mai greu decat un altul care se descurca foarte bine, etc.

Intrumentul cel mai utilizat in Nuerostiinta se numeste RMN functional. Practic, se introduc subiectii intr-un magnet sub forma de tub si li se scaneaza creierul in momentul in care li se dau diverse sarcini de indeplinit. Se culeg niste date brute, precum viteza lor de reactie, numarul de erori, etc, date care arata cat de activa este o anumita retea din creier. Si aici avem un exemplu clasic de asa-numit ‘neuro-mit’, cel cum ca omul isi foloseste doar un mic procent din creier si ar trebui sa si-l activeze pe tot ca sa devina genial. Or, studiile din neurostiinte arata ca este exact invers – un grad mare de activare nu inseamna ca am o eficienta buna, ci dimpotriva, imi arata ca creierul meu consuma mai multe resurse la mine decat la cel care este mai performant si care are o activare mai redusa. Cu cat sunt mai eficient in a face o anumita operatiune, activarea din creier este mai redusa, mai specifica, si localizata intr-o zona anume.

Dragos (foto): Ce a realizat de fapt proiectul de brain mapping – cum a fost el numit: a schimbat accentul de pe aceste facultati mentale cum ar fi faptul ca ai abilitati de comunicare, de luare a deciziei, gandirea sau inteligenta si personalitatea, facultati mentale postulate de filozofi ca existand in inima omului si fiind raspunzatoare de activitatea lui zilnica, spre retele neuronale, care au alti parametrii de functionare decat isi inchipuiau Platon si Aristotel acum mai bine de 2000 de ani. De modul in care neuronii se conecteaza intre ei si metabolizeaza diversi produsi, schimba mesaje chimice si electrice depinde felul in care iti rezolvi task-urile la job, alegi parteneri, iti faci cumparaturile, iti reglezi comportamentul cu ceilalti, inclusiv iti cresti sistemul imunitar. Deci diferentele dintre oameni nu tin de facultati mentale postulate de catre grecii antici, ci de aceste activitati electro-chimice din creierul nostru care sunt, de altminteri, toata viata modificabile in bine sau in rau. Practic inclusiv invatarea, impactul culturii si educatiei se bazeaza pe mecanisme biologice care modifica activitatea unor gene din neuronii implicati in acea invatare conducand astfel la modificari in structura acelor neuroni – apar noi arborizatii pe dendritele lor.

Unii oameni sunt inzestrati genetic cu o inteligenta mai vie, cu o capacitate mai mare de memorare,  altii sunt mai putin dotati de la natura in acest sens. Inteleg din ce spuneti ca aceasta inzestare genetica poate fi modificata, ca printr-un comportament adecvat ne putem imbunatati activitatea creierului, de-a lungul vietii. Pot face acest lucru exercitiile de brain fitness, care sunt o ‘inventie’ a neurostiintei?

Dragos: Sunt studii facute pe copii si adolescenti in SUA si Marea Britanie asupra performantei acestora la scoala. Au fost impartiti la inceputul semestrului in doua grupuri. Unora li s-a spus ca sunt foarte dotati, ca sunt nativ inteligenti, iar altora li s-a spus ca nu stau foarte bine la nivel de inteligenta, dar ca asta nu conteaza si esential este sa munceasca foarte constant. Aceste informatii neavand nicio legatura cu realitatea efectiva, nereflectand scorurile lor reale la teste de inteligenta. La sfarsitul anului, grupul caruia i s-a spus ca conteaza mult mai mult munca decat inteligenta, au avut note peste cei carora li s-a spus ca conteaza inteligenta in primul si-n primul rand. S-au bazat strict pe nativul lor si n-au prea pus osul la munca. Deci, realmente, muncind ti se modifica performanta. Iar retele neuronale din creier nu sunt alocate dupa cum credeam noi, conform capitolelor din cartile de psihologie – pentru atentie unele, altele pentru luarea deciziei, samd. In aceleasi zone din creier au loc si procesele de luare a deciziei, dar si de fixare a atentiei pe ceva, precum si de calmare a emotiilor. In creier sunt retele specifice care sunt genetic dictate, dar toata viata ele sunt modificabile de experientele pe care le avem. Aceasta ecuatie ca suntem jumatate cultura, educatie si jumatate ce am mostenit genetic de la parinti nu are legatura cu ce s-a descoperit in ultimii 15 ani. Este total gresit. Genele pe care noi le mostenim sunt toata viata modificabile, adica rata lor de exprimare se poate schimba in functie de experienta de viata pe care o avem, de la invatare si pana la stres, de la ce mancam si pana la felul in care suntem crescuti de catre mama. Nu se poate spune ce-i mai important in viata – mostenirea sau ceea ce inveti pe parcurs, impactul mediului. Sa pui acest gen de intrebare e la fel cum ai intreba ce-i mai important cand calculezi aria dreptunghiului – inaltimea sau lungimea? Sunt la fel de importante si, cu mici exceptii cum ar fi anumite sindroame foarte grave cum e sindromul Down, la omul normal genele si performanta mentala se modifica pe parcursul vietii incepand din burta mamei, apoi prin felul in care suntem crescuti in primii ani de viata, iar dupa aceea de cate meserii am schimbat, cat de mult am explorat lumea din jur, ce hobby-uri avem, etc.

Concret, cu ce te ajuta acest exercitiu de brain fitness, cum trebuie facut ca sa dea rezultate? Studiile spun ca aceste exercitii ajuta la nasterea de noi neuroni, imbunatatesc performantele creierului, ducand implicit la o mai buna functioanre a organismului si a sistemului imunitar…

Stelian: Exercitiile pe care noi le-am lansat pe piata se adreseaza si adultilor, dar si copiilor de la 10 ani in sus. E la fel ca atunci cand te duci la doctor si-ti prescrie o reteta. Esti gripat si-ti spune: ia antibioticul asta, timp de 3 saptamani, o data la 8 ore. Cam la fel, si CD-ul in sine, ca sa aiba o eficienta, trebuie sa respecti reteta. Trebuie sa faci zilnic, daca nu macar o data la doua zile, minimum jumatate de ora, exact in ordinea in care sunt puse exercitiile, adica nu poti sa faci primele doua si la al treilea sa te opresti ca nu mai ai chef sau timp. Este exact ca si cum ai lua numai jumatate de pastila. Diferenta este ca dupa o luna si jumatate, doua, in care faci asta iti creste conectivitatea dintre neuroni in zona cortexului frontal care este zona cea mai ‘desteapta’ a creierului.  Zona asta face foarte multe lucruri: ea controleaza si zonele mai primitive, care sunt mai in adancul creierului, cum este sistemul limbic, care declanseaza emotiile primare de genul teama, frica, angoasa, dar si bucuria. Ceea ce inseamna ca putem sa gestionam evenimente cu impact emotional puternic pentru noi in functie de cat de bine ne functioneaza aceasta zona frontala. Spre exemplu, daca am un soc emotional, pot sa-mi revin mai repede sau mai usor daca aceasta zona functioneaza mai bine. Daca am luat o decizie proasta, tendinta naturala este sa am o reactie de evitare daca primesc un feed-back negativ. Cu cat imi functioneaza mai bine partea frontala reusesc sa invat constructiv din eroarea respectiva si sa am curajul sa o fac din nou ulterior.

Dragos: Referitor la limita de varsta, sunt multe studii de la copii si pana la oameni in varsta privind eficienta acestor exercitii. Initial pentru ei au fost dezvoltate. Chiar daca acum sunt folosite si comercial in mediul de business, ele initial au fost dezvoltate pentru oamenii in varsta, de peste 65-70 de ani, cu diverse demente, Alzheimer…sau pentru copiii cu ADHD sau pentru oamenii impulsivi, care au probleme cu adictiile. Partea asta frontala se dezvolta la om cam dupa al doilea an de viata. Pe la 5-6 ani ajunge in buna masura ca controleze comportamentul. De aceea, in ferestrele respective de timp este bine ca sa ‘tragem’ de zona frontala, pentru ca acest exercitiu favorizeaza integrarea mai buna in scoala, evitarea fobiei de scoala, cresterea performantelor la materii dificile precum matematica, dar si reglarea comportamentului social – de exemplu a-si putea refuza o recompensa daca nu e cazul, a-si controla agresivitatea, sau fricile. La adolescenti acest exercitiu de brain fitness e important pentru ca la varsta asta creierul nu se dezvolta cu aceeasi viteza in toate zonele lui. Se dezvolta foarte rapid acele zone primitive care declanseaza emotiile de baza, dorintele, si mai putin rapid zona frontala, care se dezvolta ultima, pe la 21 de ani. De aceea adolescentii sunt foarte pulsionali, au o slaba capacitate de a-si controla emotiile si comportamentele. Adica “se arunca cu capul in fata”, pentru ca frana nu merge la fel de bine ca acceleratia.
La omul adult, de 30 de ani sa zicem, care lucreaza intr-o companie, brain fitness-ul este important pentru ca in buna masura activitatea zilnica implica rutina, care mentine anumite parti functionale din creier, si pe multe altele le neglijeaza, pentru ca nu ai nevoie de ele…iar cand o sa ai nevoie nu mai ai de unde sa le iei, pentru ca nu mai sunt asa de functionale. Pe de alta parte, este stresul care, in buna masura, ne “mananca” din dendrite, adica conexiunile din partea frontala. Studiile arata ca unor oameni care au fost expusi la o luna de stres profesional, spre exemplu, li s-au redus aproape la jumatate conexiunile din partea frontala.

Deci vorbim de distrugerea conexiunilor, nu neaparat a neuronilor…

Stresul distruge nu neuronii propriu-zisi, ci supravietuirea noilor neuroni, adica afecteaza acel proces de neurogeneza adulta care apare la orice om normal.

Neurostiintele afirma ca putem genera noi neuroni, contrar teoriilor de pana acum, sustinute chiar de catre oameni de stiinta. Cum ajungem sa-i cream, sa-i tinem in viata si sa ne folosim de ei?

Stelian (foto): Sa luam un exemplu: cand ma duc in concediu, ma duc 10 ani in aceeasi statiune din Turcia, unde stau la soare doua saptamani, versus, in acele doua saptamani, in fiecare zi ma duc intr-un alt oras. Sunt doua tipuri de a-ti petrece concediul, dar fiecare dintre ele cu un impact diferit la nivel de creier. Primul este cel mai nedorit, ca nu schimb nici locatia, nici activitatea, ci stau si zac, ca o leguma. Si asta are influenta directa si asupra sistemului imunitar si asupra modului in care ne functioneaza creierul.

Dragos: Hai sa vedem cum e treaba cu sistemul imunitar…Noi avem celule imunitare – numite limfocite – care genereaza anticorpi, care sunt initial mai mult sau mai putin adecvati. Aceia dintre anticorpi care se cupleaza cu succes cu bacterii sau virusi si ii neutralizeaza sunt salvati intr-o asa-numita memorie imunitara. Aceasta este imunitatea invatata, dobandita, pe care o avem toata viata. Ceilalati care nu s-au cuplat cu succes, se distrug. La fel e si in creier. E acelasi principiu – cand omul e expus la informatie noua, se genereaza noi sinapse si noi neuroni. Neuronii sunt celule ca si in sistemul imunitar. Neuronii care se invata cu o informatie se salveaza, cei care nu, mor. De aceea e esentiala expunerea la nou, nou insemnand de regula contexte noi, situatii, activitati, sau persoane noi. Inca nu se stie foarte sigur daca apar noi neuroni atunci cand invatam concepte sau reguli, cel putin nu s-a dovedit pana acum, decat la nivel de aparitie de noi sinapse. Pe langa aceste activitati, mai este importanta miscarea fizica care presupune mers sau alergat, deplasare. De ce? Este ceva mostenit de la animale. Cand un animal se deplaseaza foarte mult, e foarte clar ca poate da peste contexte noi sau fiinte noi si trebuia sa se adapteze la ele si sa se mai si intoarca acasa. Cand mergem mult se secreta niste hormoni, hormoni de crestere. Acestia ajung si la creier si duc la noi neuroni, printre altele. Procesul de la generarea de noi neuroni si pana ajung ei adulti dureaza o luna. Important este ce se intampla intre ziua 14-15, de la aparitia lor, si pana la ziua 29-30. Din ‘adolescenta’ lor si pana la maturitate, pentru ca in perioada asta sunt foarte plastici si pot sa invete lucruri noi. In primele 14 zile ei nu se ocupa cu ceva anume, dar in acelasi timp suntem obligati ca in primele 10-12 zile de la aparitia lor sa ne expunem la informatie noua pentru ca in aceasta perioada ei formeaza conexiuni excitatoare cu restul neuronilor maturi. Dar o fac numai daca sunt bombardati cu informatii si e nevoie de ei. Daca nu, trag concluzia ca sunt inutili si mor. Ceea mai mare parte dintre ei de fapt mor. De aceea nu s-a descoperit pana recent ca se inmultesc, pentru ca o buna parte dintre ei se distrug daca nu stii sa-i salvezi.

Mai exact, cum ii salvezi?

Stelian: Prin contacte interpersonale noi, probleme care presupun mai multi pasi cu timp intre ei. Ca sa inveti acel tip de succesiune o faci pa baza acelor noi neuroni pe care ii generezi.

Dragos: La fel, cand trebuie sa reinveti ceva, care a avut anterior o alta valoare afectiva. Daca un anumit gen de situatie, context, activitate o urai de-a dreptul si in ultima vreme trebuie sa o depasesti si chiar sa-ti placa, aceasta depasire se face pe baza noilor neuroni. Inclusiv scaparea de fobii sau de adictii. De aceea oamenii care au probleme cu a supravietui sau a genera acesti noi neuroni sunt mai expusi la fobii sau la adictii. Pentru ca au o slaba capacitate de reinvatare afectiva.

Nu putini sunt cei care in prezent investesc multi bani si timp pentru tot felul de leacuri miraculoase, noi metode de a se hrani si a face sport pentru a-si prelungi tineretea, aspirand la 70 de ani la o tinerete biologica specifica unui tip de 40 de ani. O buna functionare a creierului prin expunere permanenta la experiente noi ne poate si ea garanta acest lucru. Ce-i trebuie creierului sa functioneze la parametrii optimi?

Dragos: Sa-i dai cu lingurita lucruri noi. Sunt trei principii de baza: lucruri noi, provocare (cand totul in jur ti se pare foarte usor si le faci din prima e un semn ca trebuie sa schimbi, sa te ocupi si de altceva care ti se pare dificil, uneori scarbos, sa tragi de tine, sa te scoti din zona de confort) si varietate (sa eviti specializarile limitate, sa faci mereu o punte intre specializarea pe care o ai si alte lucruri, pe care sa le asimilezi).

Putem vorbi si de o alimentatie specifica pentru a-l mentine intr-o stare buna de functionare – ciocolata, anumite fructe si legume?

Dragos: Aici sunt doua chestii. Un gen de alimentatie are efect pe termen scurt, alta are efect pe termen lung. La efecte de scurta durata pot fi mentionate tot felul de mancaruri care sa te relaxeze: banane, pizza, paste si altele. In general, sunt alimente care contin un aminoacid numit triptofan, din care se produce o chimicala pentru creier, numita serotonina. De exemplu, oamenii care sunt iritabili sau depresivi stau mai slab cu serotonina. In schimb, daca ai multa serotonina, esti foarte calm, relaxat. Altele sunt alimente pe care le mananci ca sa fii foarte in foma pe termen scurt. De exemplu, daca ai o intalnire de business nu mananci alimente ce contin triptofan, ci mananci spre exemplu carne rosie, si nu cu cartofi prajiti sau cu paine, ci preferabil cu ceva salata sau cu fructe. De ce? Pentru ca aceasta carne rosie contine un alt aminoacid numit tirozina. Din tirozina se produce dopamina in creier care te ajuta sa fii atent si sa inveti.

Nu doar mersul produce hormoni de crestere, ci si anumite alimente pe baza de anumiti acizi grasi polisaturati numiti Omega 3, dar nu orice fel de acizi Omega 3, ci DHA si EFA, care produc in creier o proteina numita BDNF – un factor de crestere neuronala in creier. Se gasesc in special in peste (cod, somon, ton) si in seminte de floarea soarelui, alune, nuci. Sunt studii facute in Australia si Marea Britanie care spun ca copiii cu o dieta de acest tip, plus vitamina E, vita B12 si acid folic facuta cu un an inainte de  a intra in scoala se adapteaza mai usor la primul an de scoala si au rezultate mai bune decat cei care nu au facut acest gen de terapie. Studiile facute pe oamenii de 70 de ani cu acelasi tip de terapie n-a avut niciun fel de rezultate pana acum. Deci, acelasi gen de terapie se pare ca ajuta oamenii tineri si nu-i ajuta pe cei in varsta.

Stelian: In schimb, acelasi gen de studii facute cu exercitii de brain fitness, au avut efect. Doar mancarea sanatoasa pentru creier nu a avut impact la oamenii in varsta. In schimb manipuland celelalte tipuri de variabile gen brain fitness sau miscare au avut efect.

Dragos: La fel, sunt studii care arata ca mancand anumite fructe de padure, afine in mod special, sau spanac si citrice, contin antioxidanti care ajuta la a-ti mentine creierul tanar. Sau rosiile care contin licopen, un antioxidant mai puternic decat vitamina C. Acesti antioxidanti iti tin creierul tanar. Ceea ce nu se poate spune despre alte substante care la noi in popor se vand in mod traditional ca fiind bune pentru creier cum ar fi ginkgo biloba. Nu are niciun fel de efect asupra creierului. Ca si lecitina de altfel. Nu exista niciun fel de studii care sa arate ca ar impacta in vreun fel activitatea creierului. Sunt oameni in varsta care au luat ginkgo biloba, iar RMN-ul lor dupa tratament arata ca nu s-a modificat nimic, e ca o supa – nici nu strica, nici nu ajuta.

Totusi, aceste ‘leacuri’ functioneaza si vand foarte bine pe piata. Putem vorbi de un efect placebo in cazul lor sau ca stiinta nu a reusit inca sa dovedeasca efectele curative ale acestor plante?

Stelian: Sunt multi care sunt in situatii delicate, cum sunt cazurile de boala, si fac niste lucruri fara sa le verifice. Inteleg ca faceai chestia asta acum 10-20 de ani cand nu aveai acces la internet. Dar acum, cand iti da cineva sa iei un leac, si il iei fara sa verifici ce efecte secundare poate sa aiba sau daca intr-adevar are un efect…

Celula nervoasa/Flickr-jepoirrier

Cum se face ca rezultate pe care le invocati ca sa desfintati niste mituri precum eficienta lecitinei si ginkgo bilobei asupra memoriei sau regenerarea neuronilor nu sunt inca cunoscute la nivel de masa, desi sunt ceva ani de cand spuneti ca au fost descoperite?

Stelian: S-a inceput prin anii ’90 sa se faca genul acesta de tehnici de cercetare. In ultimii 10 ani au inceput sa apara tot mai multe. La inceput au fost americanii, pe urma au inceput sa apara si in Europa cercetatori in domeniul neurostiitelor, dar inca este un termen scurt – 10 ani, ca sa poti sa creezi diseminare la nivelul maselor.

Dragos: La noi in tara nu exista aproape deloc cercetare pe acest domeniu. Pentru ca depind de bani. Costa foarte mult sa cumperi echipamente, sa le mentii, sa faci studiile propriu-zise, sa platesti cercetatorii pentru asa ceva.

Voi unde ati invatat, cum ati trecut de la psihologie la neurostiinte?

Dragos: Eu am inceput cu un grant acordat de Institutul Sackler din New York prin anii ’98-2000, si apoi din 2005-2006 am avut un contract cu Academia Slovaca de Stiinte. Insa in buna masura m-am documentat singur, am fost autodidact. Citeam cate ceva, imi venea cate o idee si il contactam prin e-mail pe autorul studiului sau pe alti specialisti punandu-le intrebari. Insa legat de intrebarea anterioara, tot ce inseamna progres in a impune o abordare sau un gen de informatie, se poate face, dar se face foarte lent, in ani de zile. Peste 50 de ani probabil lucrurile astea vor parea banalitati.

Stelian: In momentul de fata ritmul de evolutie si de crestere e mult mai accelerat. Nu va mai trebui sa asteptam 50 de ani. Peste 10 ani probabil nu va mai fi trend, cum este acum, ci va fi deja ceva traditional. Cand lansezi un trend intotdeauna te vei izbi de marea masa care inca nu a absorbit acele lucruri la nivelul de folosinta uzuala.

Un alt neuromit – folosim doar o mica parte din capacitatea creierului nostru. Este bine sa aspiram la o activare cat mai intensa a capacitatii noastre neuronale?

Stelian: Cu cat se activeaza creierul mai mult, inseamna ca avem o problema. Deci nu ar trebui sa ne dorim sa avem creierul activat foarte puternic. Asta se intampla la oamenii care au anumite boli precum schizofrenie, depresie, anxietate. Important e sa folosesti cat mai eficient resursele creierului. La un calculator cand ai foarte multe aplicatii deschise si incepe sa ruleze 50-60%, se misca incet. Ca nu poate. La fel se intampla si cu creierul.

Exista voci care spun ca aceste ‘partitii’ neutilizate din creier, odata activate, ne-ar putea dezvolta telepatia si alte abilitati care acum tin de domeniul paranormalului. Neurostiinta a cercetat astfel de oameni care manifesta nativ capacitati precum telepatie, telekinezie, levitatie ca sa vada ce anume se activeaza in creier in acele momente?

Dragos: Nu exista nicio zona din creier despre care sa nu se stie la ora actuala cu ce se ocupa. Nu exista un centru al levitatiei sau telekineziei care sa fi fost descoperit.

Dar totusi sunt realitati pe care unii le manifesta, desi par SF…

Dragos: Creierul face mai multe chestii in acelasi timp, unele constient, altele inconstient. Sunt mai multe retele mari de neuroni care unesc zone din creier care se ocupa de activitati de zi cu zi. Una se cheama ‘Reteaua Default’ pentru ca merge in background, cand nu esti provocat de nimic. Cand ceva te bruiaza, o alta retea o opreste pe cea default si porneste Reteaua de Alerta sau comutarea atentiei. Si ea porneste o a treia retea care se ocupa cu rezolvarea a ceea ce s-a intamplat, cauta in memorie diverse scenarii, activitati, pe care le aplica pentru a rezolva situatia respectiva. Asa se intampla cu orice fel de activitate mentala intr-o zi normala. Aceste activitati se fac constient. Insa sunt multe retele din creier a caror activitate e inconstienta. Iar cele 3 mentionate beneficiaza de operarea celorlalte inconstiente. Luarea deciziilor si, intre ghilimele fiind spus, acel “liber arbitru” al nostru, de fapt au loc la nivel inconstient de la milisecunde pana la secunde intregi pana sa devenim constienti de ce vrem sa decidem.

Imi amintesti de o emisiune difuzata la Discovery in care cercetatorii respectivi incercau sa dovedeasca ca nu exista liber arbitru…

Dragos: E deja ceva clasic. Prin ’85 s-a dovedit prima data ca decizia privind momentul pe care il alegi ca sa apesi pe un buton se intampla cu cateva sute de milisecunde inainte de a o constientiza. Adica impulsul motor pleaca din creier spre deget cu vreo 300 milisecunde inainte de a-l constientiza. In functie de experienta anterioara, o retea de neuroni calculeaza sansele luand in calcul cele mai accesibile variante posibile, iar cand ajunge la un rezultat lanseaza o comanda in retele de executie. Noi devenim constienti numai de comanda din retelele de executie, si asta nu intotdeauna.

Stelian: Reformuland, exista intr-un fel liberul arbitru, in sensul ca ai de ales cand te duci intr-o situatie noua, nefamiliara si persisti, si asta insemna ca iti dezvolti capacitatea de a procesa si sa iei decizii mai bune, dar tot timpul creierul proceseaza pe baza informatiilor pe care le are deja structurate.

Dragos: Iti vine sa faci un lucru, chiar daca stii ca nu-ti este indicat. Faptul ca te poti opri si nu faci asta, ci faci altceva, e o decizie care e constienta, tine de tine. Dar preferinta este stabilita intotdeauna inconstient.

Care sunt limitele neurostiintei, pana unde i se intinde plapuma, la momentul de fata?

Stelian: Sunt intrebari la care nici noi nu putem sa dam un raspuns acum. Dar asta nu inseamna neaparat ca tine de interventia divina. Ci pur si simplu ca inca nu au fost descoperite mecanismele.

Dragos: Stii care este diferenta intre un cercetaror si un om obisnuit: una singura. In stiinta exista doua tipuri de date. Unele se cheama fapte dovedite si celelalte se numesc ipoteze (o informatie pe care poti sa o lansezi spre verificare in viitor). Poti lansa ipoteze dar nu ai voie sa le folosesti pentru a explica ceva, pana nu dovedesti ca ipoteza respectiva este valida. Omul obisnuit foloseste o gramada de ipoteze ca si explicatii pentru diverse lucruri din jur, desi multe nu au fost dovedite ca exista. Tot ce inseamna spiritualitate la nivel de a gandi despre fiinte supranaturale, ca vorbim despre Dumnezeu sau despre alte entitati sau forte ale naturii, toate in creierul oamenilor sunt asociate cu sistemul neuronilor de tip oglinda. Acesti neuroni de tip oglinda nu sunt implicati doar cand invata copilul sa-i imite pe cei din jur, ci si in cazul omului adult. Oamenii care au acest circuit neuronal afectat sunt superspirituali, au chiar delir mistic. Creierul homo sapiens este construit ca sa genereze religii. In cazul celor care cred foarte mult, apar manifestari la nivel de creier, inclusiv apare un efect placebo, le creste imunitatea, se pot vindeca…Asta inseamna ca efectiv creierul omului este construit ca sa genereze supranaturalul, nu inseamna neaparat ca exista acel supranatural undeva.

Flickr/brain_blogger

Ca tot desfintam neuromituri…In Programarea Neurolingvistica (NLP) si nu numai se vorbeste despre faptul ca cele doua emisfere cerebrale functioneaza intr-un mod sfecific – mai exact, cea stanga este in special responsabila de partea rationala a noastra, cealalta, dreapta, de partea emotionala, imaginativa. Neurostiinta ce zice…?

Dragos: Simplul fapt ca vorbesc de emotional si cognitv corelate cu cele doua emisfere cerebrale stanga si dreapta arata ca nu sunt specialisti in domeniu, sunt mai mult poeti. Nu are nici o legatura cu neurostiintele asa cum nu are nici cu programarea din IT sau cu lingvistica. E o denumire pompoasa, o ‘umbrela terminologica’ facuta sa sune impresionant.

Stelian: Exista o specializare pe emisfere dar nu in sensul in care se foloseste acum. Adica nu poti sa spui ca doar o parte se ocupa de emotii si doar o parte se ocupa de rational.

Dragos: Ambele emisfere sunt implicate in emotional, dar cu emotii diferite, si anume in mai mare masura emisfera dreapta se ocupa cu emotii de tip frica, enxietate, angoasa. Iar stanga in mai mare masura de emotii pozitive, de la relaxare, pana la dorinta sau sex. Dar cea stanga este implicata in egala masura si pe emotiile negative care sunt opusul celor pozitive – adica furie, frustrare, iritare. Aceeasi emisfera stanga se ‘aprinde’ cind ne dorim ceva si anticipam recompensa si se ‘stinge’ cand ni se refuza acea recompensa. Ambele emisfere sunt implicate in emotii, dar emotii diferite. In ceea ce priveste emotionalul si rationalul, iarasi nu sunt in felul acesta puse lucrurile in creier. Emisfera stanga se ocupa in mai mare masura cu ce este rutinier, familiar, detalii, inclusiv de convingerile pe care le avem. Lucruri care sunt stocate in noi, bine consolidate si pe care le folosim mereu.

Stelian: Convingerile se fixeaza foarte mult in momentul in care ai acelasi tip de activitati, te intalnesti cu acelasi gen de prieteni, timp de mai multi ani de zile. In momentul in care te vezi cu prietenii tai la o bere si te uiti la un meci de fotbal sau faceti acelasi tip de lucruri nu faceti decat sa va consolidati sistemul de convingeri. Genul de oameni care merg in locuri noi, care permanent exploreaza mereu locuri noi sunt cei mai adaptabili din acest punct de vedere, adica isi reformeaza sistemul de convingeri. De ce? Pentru ca practic se duc si vad ca sunt si altfel de perspective decat cunosc ei initial.

Dragos: Ca sa continuam, dreapta se ocupa de chestii care sunt nefamiliare, aparute neasteptat, sunt posibil periculoase, sunt riscante, sunt lucruri la scara larga, nu detalii. Intotdeauna convingerile care sunt supravehiculate sunt greu de inlocuit. Unora le va fi greu sa demonteze lucruri in care au crezut in ultimii 15 ani. Istoria NLP incepe undeva prin anii 70, in cadrul curentului New Age, care e de toate pentru toti. E strict o teorie. NLP-ul nu are nicio treaba cu stiinta, cu psihoterapia. Singurul domeniu in care la ora actuala se mai cumpara NLP-ul este in business. Adica discursuri motivationale. Aceiasi oameni iti vorbesc despre  reincarnare, forta divina, Egiptul antic si piramide – totul este bagat sub eticheta asta a new-age-ului.

Daca stiinta nu le-a dovedit pana acum, asta nu inseamna neaparat ca ele nu exista…

Dragos: Fizica cuantica se ocupa cu chestii de laborator foarte usor recunoscute stiintific. Si sunt niste principii care sunt recunoscute. In momentul in care tu legi acele principii de o piramida din Egipt, de Calea Lactee si de cancer, neavand niciolegatura directa dovedita experimental intre ele, asta e gresit. Asa se creaza miturile.

Acum tu spui ca tot ce nu poate fi verificat stiintific e gresit…

Dragos: Nu. Nu ai voie in stiinta sa folosesti o ipoteza neverificata decat ca eventuala presupozitie, nu poti sa o dai ca data certa, explicativa. Nu poti sa explici prin ceva nedovedit nimic. E doar o speculatie care se poate eventual in viitor cerceta, daca se poate cerceta. Pana nu a fost dovedita nu ai voie din punct de vedere stiintific sa o folosesti ca argument explicativ.

Stelian: De asta si apar neuromiturile. Canalele care ar trebui sa faca educatie – media, invatamantul, etc -  de foarte multe ori fac antieducatie. Spre exemplu, de foarte multe ori la radio auzi exprimari de genul: cercetatorii britanici au mai descoperit ca…Dar, aici sunt mai multi pasi care duc la perceptia gresita si la transmiterea mitului. Unul este ca cel care a scris articolul nu a fost suficient de exact. Una este sa spun ca exista o legatura cauzala directa, constatata, si alta este sa spun ca exista o corelatie. Corelatia inseamna ca nu stiu cine pe cine determina. Adica daca se intampla y se intampla si x sau invers. Cauzalitate inseamna ca intotdeauna cand se intampla a se intampa si b si a il determina pe b. Lumea nu intelege diferenta intre cauzalitate si corelatie. Doi, acela care dupa aceea citeste studiul, de foarte multe ori citeste doar faza de senzational, tocmai pentru a crea audienta si zice: uite ce s-a mai descoperit, gena divortului sau cutare chestie. Si in loc sa spuna care sunt datele din studiu, el spune numai concluzia, dar transmisa la nivelul limbajului comun. Omul cand asculta, ramane cu faptul ca daca discuta cu nevasta nu stiu ce este mai predispus la divort. Ceea ce este total stupid. Ca daca te apuci sa citesti studiul initial s-ar putea sa fie cu totul alta concluzie.

Dragos: Omul va intelege numai lucrurile care ii sunt familiare si au sens in capul lui. Esti obligat de multe ori sa traduci in termenii omului obisnuit multe descoperiri din stiinta. Acolo apare un prim proces de distorsiune a informatiei. Tu ii spui omului respectiv ca emisfera dreapta sau stanga, indiferent care, se ocupa cu a fi altruist, pentru ca stii ca el asta intelege usor. Daca tot veni vorba, prin anii 2000 s-a descoperit ca nu exista zone specifice in creier pentru altruism. Aceleasi zone ale creierului care sunt activate cand dai bani cuiva, cand faci o donatie, sunt raspunzatoare si de a fi mai sociabil din fire, dar se pornesc si cand iei cocaina sau heroina, si cand vezi poza iubitului sau a mamei. Aceleasi zone se ocupa de memoria de scurta durata, de atentie, de luarea deciziilor, invatarea probabilistica, evaluarea consecintelor. Nu au treaba acele concepte, facultati mentale, cu ce s-a descoperit in creier. Creierul nu se ocupa nici cu atentia, nici cu altruismul, nici cu luarea deciziilor, nici cu alte concepte filozofice. Abia in ultimii ani incepe sa se dovedeasca cu ce se ocupa.

Scurt CV al celor doi:

Stelian Marian:
Executive MBA la London Business School
Master in Psihologie Organizationala
Studii Post-universitare in Managementul Resurselor Umane la Cornell University
Specializare in Neuromarketing si Neuroeconomics
Membru al Societatii Nationale de Neurostiinte (SNN)
Afiliat la Federation of European Neurosciences (FEN)
Afiliat la International Brain Research Organization (IBRO)

Dragos Cirneci:
Doctor in psihologie
Specialist in neurostiinte
Autor al primei carti romanesti de neurostiintele dezvoltarii
Membru al Societatii Nationale de Neurostiinte (SNN)
Afiliat la Federation of European Neurosciences (FEN)
Afiliat la International Brain Research Organization (IBRO)

Foto main: Flickr/azmathblack

de Magor Csibi

Putini dintre voi stiti de unde vine denumirea de Think Outside the Box. Dupa incheierea mandatului in Parlamentul European, simteam deja ca as vrea sa ma orientez spre o comunicare mult mai directa cu oamenii, iar Cristi Pantazi de la Hotnews.ro mi-a propus sa continuam colaborarea inceputa de pe vremea cand eram in PE. Asa a aparut ideea de a crea un proiect nou in colaborare cu Hotnews.

Mergea totul ca uns, insa m-am impotmolit la denumire. Incepuse sa ma obsedeze acest gand, iar inspiratia ma lasase cu totul. Intr-o noapte, insa, mi-a venit o idee despre proiect in somn, m-am trezit la 3 noaptea si, in starea aceea de semi-adorimire, m-am apucat sa pun totul pe hartie ca sa nu uit. Pentru ca langa mine era doar o copie din Ishmael-ul lui Daniel Quinn, am inceput sa scriu pe margine, insa nu de sus in jos, ci in jurul literelor, in forma de patrat.

Dupa ce am terminat de scris, am adormit instant la loc, iar daca nu as fi gasit cartea cu insemnarile langa mine, as fi crezut ca totul s-a intamplat in vis. In timp ce-mi citeam mazgaliturile, chicoteam amuzat, pentru ca mi se parea ca scrisul meu in forma de patrat arata de parca as fi inchis cuvintele lui Daniel Quinn intr-o cutie. Iar el fiind autorul meu preferat, trebuia sa le eliberez. De atunci acesta a fost si scopul acestui proiect, eliberarea si libera exprimare a gandurilor din cutiile care ne ingradesc zilnic.

De atunci inainte n-au mai existat dificultati. Tusnadul a aprobat colaborarea, investind practic intr-o idee, care putea sa mearga sau nu, iar voi ne-ati primit cum nu ne asteptam. Asa s-a facut ca de un an suntem impreuna. Ati putut citit mai bine de 1.500 de insemnari de la noi, ati comentat de peste 25 de mii de ori, ne-ati incurajat si ne-ati criticat. Ati intrat in viata mea timp de trei luni pentru a ma vedea traind in pestera, ati venit cu mine in Kazahstan si ati alergat primul vostru maraton cu Marian. Calatorii nostri v-au dus peste tot in lume, din Tailanda pana in Cuba, Mali, India, cu escale la Paris si la Copenhaga.

Dupa cateva luni de proiect, a urmat un alt pas important. Cu sprijinul sustinatorilor nostri de la Tusnad, am reusit sa lansam si Think Outside the Box in limba maghiara in colaborare cu portalul Transindex. Iar de aici a venit o surpriza nesperata in ultimele zile, cand colega noastra Bakk David Timea a castigat faza nationala a concursului Jurnalistul European al Anului in 2010 pentru tratarea solutiilor de combatere a saraciei si a excluziunii sociale.

Am avut un an plin de surprize, placute si neplacute. Fiecare dintre noi si-a pierdut rabdarea macar o data in cursul acestui an vazand intoleranta si rautatea din spatele comentariilor anonime, insa si acest lucru ne-a aratat de ce trebuie sa mergem inainte. Tot voi m-ati ajutat sa trec peste momente grele din cadrul Experimentului Caveman sau in timpul calatoriei la Marea Aral.

Multi dintre voi au acceptat sau au combatut articole, argumente si comentarii, multi dintre voi ne-ati ajutat sa acceptam la randul nostru idei, articole si comentarii, chiar daca nu eram de acord in mod neaparat cu ele.

Am avut un an frumos impreuna. Pentru mine, personal, cea mai frumoasa surpriza ramane ca ati avut rabdare sa cititi reportajul despre Marea Aralului, desi prezenta o situatie care nici nu e apropiata de noi si nici nu prezinta nimic ce ar putea fi catalogat “scandalos” sau “extraordinar” de mainstream-ul din Romania. Faptul ca reportajul a avut peste 50 de mii de accesari ne-a aratat ca exista o cerere solida pentru o presa de calitate in Romania.

Dar atat despre trecut.

Vine un an nou in care vom alerga al doilea “Primul maraton” impreuna, in care va vom duce spre alte destinatii, cum ar fi regiunile fierbinti din Coreea de Nord sau Iran, Etiopia si altele, in care vom dezbate alte subiecte si va vom arata alte realitati decat cele prezentate zilnic.

Va multumim pentru acest prim an frumos si sper sa avem un bilant mai bun la anul!

Cand vine vorba de hotii de biciclete, pana si cele mai performante sisteme antifurt nu ii pot stavili. Un grup de designeri germani propune insa o idee simpla: in loc sa-ti legi bicicleta cu un lant de un obiect aflat la nivelul solului, mai bine o atarni de un stalp, deasupra capetelor hotilor de biciclete. Mai exact, este vorba de un sistem antifurt care se poate catara cu tot cu bicicleta pana in varful stalpilor de iluminat.

In clipul video de mai jos, designerii companiei germane Conrad isi prezinta inventia cu care spera sa sporeasca siguranta bicicletelor si care pare foarte simpla: cateva rotite de skateboard fixate de un inel din metal prevazut cu un motor. Deocamdata, insa, noul sistem se confrunta cu o serie de limitari: prototipul infatisat in filmulet nu se poate adapta la stalpi cu circumferinte diferite, iar un stalp nu poate gazdui decat o singura bicicleta.

Sursa: Tree Hugger

Foto: Captura Youtube

Schimbari devastatoare ale nivelului marii, precipitatiilor, rezervelor de apa, sistemelor meteo si recoltelor agricole sunt mult mai probabile pana la sfarsitul secolului, avertizeaza cercetatorii britanici prezenti la conferinta climatica a ONU de la Cancun, citati de The Guardian.

Un studiu in acest sens, care va fi prezentat in cadrul conferintei, arata ca un miliard de oameni risca sa-si piarda locuintele in urmatorii 90 de ani ca urmare a esecului de a stabili tinte obligatorii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera.

Totodata, pana la trei miliarde de oameni ar putea pierde accesul la rezerve de apa intrucat temepraturile globale nu pot fi oprite sa creasca cu 4 grade Celsius. “Cu cat mai aproape suntem de o crestere cu 4 grade Celsius, cu atat mai greu va fi sa ne adaptam consecintelor”, a declarat Mark News, expert climatic al Universitatii Oxford.

O idee centrala a raportului este ca stoparea cresterii temperaturilor globale la 2 grade Celsius nu este posibila chiar daca se iau angajamente obligatorii de reducere a emisiilor. “Pentru a avea o sansa realista de a opri cresterea temperaturilor la 2 grade Celsius, emisiile globale de carbon trebuie sa scada in urmatorii 15 ani, dupa care sa se faca o decarbonizare masiva a societatii”, spune Chris Huntingford, reprezentant al Centrului pentru Ecologie si Hridrologie din Oxfordshire.

“Doua grade reprezinta, acum, un vis indepartat”, sustine, la randul sau, Bob Watson, fost sef al Comitetului Interguvernamental pentru Schimbari Climatice, in prezent, cercetator in cadrul Departamentului pentru Mediu, Hrana si Afaceri Rurale.

Cresterea temperaturilor cu 4 grade Celsius, un scenariu vehiculat de multi cercetatori, inseamna crearea “statelor fantoma”, potrivit lui Francois Gemenne, reprezentant al Institutului pentru Relatii Internationale si Dezvoltare Durabila din Paris. Insule mici precum Tuvalu sau Maldive sunt deja amenintate de inundatii. “Ce s-ar intampla daca statul ar disparea fizic, dar oamenii ar vrea sa-si pastreze nationalitatile? Ar cotinua ca stat virtual chiar daca e o piatra pe fundul oceanului”, se intreaba acesta.

Peter Scott, reprezentant al Met Ofice, spune ca cel mai grav efect al acestor schimbari ar fi alterarea capacitatii pamantului de a absorbi dioxidul de carbon. In prezent, 50% dintre emisiile provocate de om sunt absorbite de oceane si plante de pe uscat.

In aceste zile are loc la Cancun, in Mexic, cea de-a 16-a conferinta a partilor (COP 16) din cadrul Conventiei Cadrul pentru Schimbari Climatice a Natiunilor Unite (UNFCCC). Peste 190 de natiuni se intalnesc pentru a relua discutiile legate de masurile de combatere a schimbarilor climatice la nivel global, dupa ce summit-ul de anul trecut de la Copenhaga a esuat in incheierea unui acord obligatoriu de reducere a emisiilor.

Foto: Reuters

Cititi si

Cercetatorii avertizeaza asupra unei cresteri cu 4 grade Celsius a temperaturilor globale

Ultimele doua zile din Mali le-am petrecut in Bamako. Intr-unul din comentariile de pe TOTB cineva imi spunea ca nu am stat prea mult in Bamako ca sa judec un oras si ca ar trebui sa ma duc si acolo, si acolo, si acolo, nu numai la Muzeul National. Si pentru ca eram sigur ca avea dreptate, am luat orasul la pas inainte de a lua avionul spre casa.

Text scris de Dumitru Razvan Cezar (Imperator)

Dupa doua zile, insa, am ramas la concluzia din titlul primei corespondente – “Bamako – capitala intamplatoare”. Bamako nu este un oras propriu-zis, este un sat, un sat gigantic cu milioane de locuitori, e adevarat. Am luat la picior principalele bulevarde centrale in cautarea urmelor tipic citadine – nicaieri nu am vazut vreun bloc mai inalt de trei etaje care sa-mi sugereze ca ma aflu intr-un oras, d-apai intr-o capitala. Dar sincer nu am simtit lipsa acestor structure, in asta consta si sarmul orasului – nu este o metropola cu blocuri, cu mall-uri, cu bulevarde largi… Centrul este un bazar imens care se revarsa peste toate trotuarele, cladirile fara o arhitectura deosebita sunt totusi rezonabil intretinute, dar ca peste tot in Africa, pulsul bate pe strazi in aer liber si nu in aerul conditionat al vreunui mastodont de beton… am zis ca nu am vazut cladiri grand… Nu e chiar 100% adevarat… Am vazut una – este catedrala catolica construita de francezi, iar primaria si ea din vremuri coloniale are o idée arhitectonica… de altfel, am intrat si in muzeul orasului – doar doua camere, cea mai interesanta avand niste poze alb-negru din vremea independentei… Curtea era plina de statui kitsch-oase cu animale africane (gen girafa, hipopotam) unde trebuia sa platesti cativa CFA pentru a poza…

La un moment dat, ziceam ca nu am gasit ziare de vanzare… Ei bine, in centrul Bamako-ului am gasit… marea majoritate erau din Franta, cateva ziare locale, iar la cea mai mare cautare parea sa fie revista de fotbal Onze Mondial… talonata de Jeune Afrique, o revista dedicata totusi Africii, dar publicata tot la Paris…

In schimb, in nici un moment, nu am avut senzatia de pericol… Multa lume pe strada, multi vanzatori, dar o atmosfera linistita, de pace, in care viata trece incet si fara graba… Doar la un colt de strada, printre ceasuri desteptatoare si ventilatoare chinezesti cativa baieti bateau un tam-tam indracit… sa fi fost pentru atragerea clientilor sau doar de placere ?… cred ca adevarul era undeva la mijloc.

Daca in episoadele precedente am vorbit despre influenta chineza in Mali, am mai descoperit un al doilea grup etnic care domina businessul din tara… Daca descoperirea chinezilor nu m-a mirat, citisem despre implicarea lor pe scara larga in Africa, despre al doilea grup am ramas surprins – e vorba de libanezi… Daca chinezii sunt cu infrastructura, transporturile, podurile, libanezii sunt cu placerile vietii si cu comertul… restaurante cu meniuri sofisticate, uneori neobisnuite (Lonely Planet descria un restaurant ca fiind locul unde… “Tex/Mex meets Beirut”), cofetarii delicioase (cum este Relax, un nume predestinat), chiar si unele hoteluri, toate sunt ale libanezilor… Si pentru ca merita sa am o surpriza, ei bine m-am intalnit si cu o veche cunostiinta din Bucuresti – cu magazinul “La Fourmi”… Logo-ul era aceeasi furnica cu un carucior de hipermarket, dar parca mai sexy decat arata la Bucuresti, cealalta diferenta fata de acasa fiind ca la Bamako, “La Fourmi” nu este doar un supermarket, ci un magazin mult mai mare, inclusiv cu produse electrice si electronice, aproape un mall.

Bamako nu este faimos pentru arhitectura, ci pentru cu totul altceva, mult mai personal – viata de noapte… Exista vreo doua strazi pline cu baruri, restaurante si cluburi… Fitze sunt si la Bamako, dar in schimb atmosfera este mult mai electrizanta decat in cluburile bucurestene unde poti vedea sute de fetze plictisite (pe bune sau dorind sa para mai interesante)… In Bamako, dupa o anumita ora, lumea chiar se simte bine… si daca mai aveti inca dubii ca dansul se afla in sangele negrilor, atunci, duceti-va la Bamako… daca te uiti la clientii obisnuiti dansand e greu sa nu-i confuzi cu vreo trupa faimoasa de balet…

Marea majoritate a cluburilor din Bamako au muzica live… Mali este un izvor de inspiratie muzicala si multi sustin ca blues-ul american provine de fapt de aici, de pe fluviul Niger… evident, ai parte de un mix de muzici africane si hituri occidentale, dar este o placere sa asculti…

Pare putin surprinzator, dar totusi Mali este o tara majoritar musulmana… cultura locala nu are insa nimic de-a face cu cultura rigida a unei tari islamice… cluburile sunt pline, bauturile alcoolice la discretie, iar dischetele au talia pantalonilor la un nivel de te intrebi la ce le mai trebuie acest accesoriu vestimentar. Ce sunt dischetele ? Ei bine, este denumirea locala data fetelor extrem de zvelte… cele mai implinite sunt Coca Cola…

Si pentru ca e ultimul meu articol despre Mali, incerc sa mai raspund la o intrebare… de fapt la un paradox… cum se face ca este scump de calatorit in cel mai sarac continent de pe Pamant… Nu zic ca in randurile urmatoare voi rezolva paradoxul, dar baremi sper sa contribui…

Sa luam pe rand care sunt principalele produse consumate de un turist in Africa. Primul este transportul… Ei bine, benzina in Mali costa aproape 1 euro, iar automobilele au preturi aproape duble fata de Europa… E adevarat, exista o flota de automobile extrem de vechi, dar benzina totusi costa enorm, Chiar si daca mergi cu transportul public (autobuzul intre Mopti si Bamako), biletul costa nu mai putin de 7 – 8000 CFA adica 12 – 15 euro ceea ce este cam mult pentru cel mai sarac continent.

Hotelurile sunt net mai scumpe decat in Asia. De ce ? Lipsa de concurenta… nu exista mai mult decat cateva stabilimente care sa ofere cazare… in general, africanii nu prea stau in hoteluri, iar hoardele de turisti straini care sa tina preturile scazute nu prea le gasesti la sud de Sahara. Africa nu a prea fost o destinatie de backpackeri cum a fost Asia (poate si pentru ca pe aici nu creste nici macul, nici canepa), asa ca turistul strain a fost in general un tip cu bani.

Transporturile dintre Europa si Africa sunt net mai scumpe decat spre Asia. Din nou, este vorba de volumul de pasageri. Eu am fost super-norocos sa gasesc un bilet de 500 euro din Roma la Bamako via Casablanca, cum de altfel si pentru urmatoarea expeditie, am gasit un bilet la 390 euro intre Larnaca si Addis Ababa via Cairo… dar astea sunt raritati… in schimb traficul spre Asia este probabil de zeci de ori mai mare decat traficul spre Africa. Mai mult decat atat, Africa nu are companii aeriene low cost decat in Africa de Sud si Kenya, in timp ce in India sau Asia de Sud Est, preturile sunt minime. Este si normal, oricat de ieftine ar fi zborurile, africanii nu ar avea bani sa zboare, marea lor majoritate nu au bani nici de autobuz. In Africa, e loc doar de companii clasice – cine are bani de avion in Africa poate sa plateasca si 500 de euro pentru un zbor care in Asia n-ar costa mai mult de 150… de aceea Africa are si niste companii aeriene de o calitate surprinzatoare – Ethiopian, Kenyan sau South African. Nici Royal Air Maroc cu care am zburat nu este deloc rau, este la nivelul oricarei companii aeriene europene, as putea spune chiar superior pentru ca spre deosebire de marile companii europene, ofera si mancare calda ca in vremurile bune de pe batranul continent…

Este usor de calatorit in Africa ? Da si nu… ca si in cazul Romaniei, situatia este mult mai buna decat ne inchipuim noi. Evident, exista zone si zone, dar cel putin in Mali, nu mi s-a parut sa fie prea greu. Exista o fascinatie fata de Africa ? Da, exista si se manifesta prin acel “mal d’Afrique” pe care mi l-au confirmat multi… Africa te vrajeste prin peisajele ei, prin atmosfera ei, prin pamantul ei rosu intens, prin oamenii ei pozitivi… probabil daca romanii ar trai la standardele de acolo, cam jumatate s-ar sinucide, suferind de lipsa ultimului model de telefon sau de automobil. In schimb, in Africa, desi viata este evident mai grea, oamenii zambesc mai mult decat in Romania… canta, rad si se distreaza, se bucura de orice oportunitate – fie ca este televizorul pus in mijlocul strazii sa se uite tot cartierul, fie ca e o cursa de pirogi, fie ca pur si simplu s-au intalnit cu vreun cunoscut… si poate acest suras al celui mai sarac continent atrage pe multi acolo.

La sfarsitul anului, voi calatori in Etiopia, pe cealalta parte a continentului. Aici, voi calatori printre ceea ce multe ghiduri numesc ca fiind cele mai fascinante triburi ale Africii, dar si prin zona nordica, unde crestinismul a fuzionat cu iudaismul, creand una dintre cele mai interesante biserici. Nu voi sarbatori Anul Nou, ca aceste tocmai a fost prin septembrie, dar in schimb voi sarbatori Craciunul la Lalibela, intr-unul din locurile sfinte ale crestinatatii etiopiene pe 7 ianuarie 2011… Dar despre Etiopia si multe alte destinatii, veti putea citi pe www.totb.ro si pe blogul meu www.imperatortravel.blogspot.com.

O mai veche dezbatere gazduita de Think Outside the Box pe tema fertilizarii in vitro continua sa genereze interes. Prezentam acum un punct de vedere apologetic exprimat de unul dintre cititori, Andrei Cosmovici. Pana una, alta, punctele de vedere privind FIV continua sa fie diverse, incluzand aici pe cel al bisericii (aparat, in continuare de A. Cosmovici) sau al celor care spun ca lucrul cel mai important e sa ai un copil, indiferent de pret.

de Andrei Cosmovici

FIV – solutia ultima

Pentru orice cuplu care intampina probleme de infertilitate, FIV ar trebui sa reprezinte ultima solutie la care sa apeleze, din mai multe motive:
- Ca procedura medicala, FIV prezinta un grad scazut de reusita (30 – 35%). (www.infertilitate.com)
- Costurile asociate sunt mari. In Romania, sunt necesari intre 3000 si 5000 de euro pentru o singura incercare. (www.infertilitate.com)
- Corpul femeii este foarte solicitat de hiperstimularea ovariana, ocazie cu care sunt produse in medie intre 5 si 10 ovule deodata de catre un singur ovar. In mod normal, un ovar produce un singur ovul la doua luni (http://www.dailymotion.com/adumouch, lectia 15 – FIV). De asemenea, pot aparea complicatii asociate cu aspiratia ovulelor. (www.provitabucuresti.ro)
- Selectia artificiala a spermatozoizilor nu intruneste criteriile selectiei naturale a acestora. (www.catholicinsight.com)

- Fiind vorba de o tehnica medicala utilizata de o perioada relativ scurta de timp (aproximativ 30 de ani), nu sunt bine cunoscute problemele de sanatate care pot aparea fie la copiii conceputi prin FIV, fie la femeile care au incercat sau au reusit sa nasca cu ajutorul FIV (http://www.desprecopii.com/info.asp?id=540). Concret: in 2008, Human Fertilization and Embryology Authority (HFEA) a cerut clinicilor britanice sa reduca rata sarcinilor multiple din cadrul FIV, implantand un singur embrion in uterul viitoarei mame.

Motivatia asociata arata ca sarcinile multiple prezinta riscuri mai mari de prematuritate, de greutate mai mica la nastere si de probleme de sanatate pe termen lung. In ce le priveste pe mame, sarcinile multiple sporesc probabilitatea unor avorturi spontane, fiind chiar susceptibile de a creea probleme de sanatate precum diabetul sau bolile cardiace. (http://www.genethique.org/)

Importanta epuizarii metodelor clasice de tratare a infertilitatii

Cu perspectiva unui succes mai mare, implicand costuri mai mici, si fara sa ridice probleme etice, cuplurile ar putea fi indemnate sa ia mai intai in considerare, cu rabdare, toate patologiile asociate cu infertilitatea: patologia ovarelor, a celor doua trompe, a uterului, a colului, a vaginului, si nu in ultimul rand a infertilitatii masculine (responsabila intr-un procent de 40% de infertilitatea unui cuplu). In ceea ce-i priveste pe medici, nu este imposibil ca acestia sa resimta tentatia de a neglija o abordare sistematica a patologiilor amintite mai sus, in favoarea utilizarii directe a FIV, putand astfel priva anumite cupluri de sansele procrearii naturale.

Prevenirea sau importanta constientizarii cauzelor asociate cu infertilitatea si sterilitatea

Chiar daca un cuplu nu intampina astazi probleme de infertilitate, acest lucru i se poate intampla maine, datorita anumitor factori asociati cu infertilitatea. Este important ca populatia sa fie prevenita despre acesti factori, astfel incat sa-i constientizeze si, daca doreste, sa-i evite.

Infertilitatea si sterilitatea pot surveni ca efect al bolilor cu transmitere sexuala, al purtarii steriletelor, al ligaturarii trompelor, al avorturilor (www.catholicinsight.com). Prezervativul este solutia mediatizata cu prioritate pentru prevenirea bolilor cu transmitere sexuala, iar contraceptia pentru prevenirea avortului. Exista insa si alte solutii, mai putin amintite, cum sunt: abstinenta pana la casatorie, fidelitatea in timpul casatoriei, metoda simpto-termica Rötzer de reglare naturala a nasterilor (care ofera o siguranta de 99,8% la inceputul ciclului, si 100% in partea a doua; a nu se confunda cu metoda calendarului).

Metoda naturala simpto-termica Rotzer este reversibila, deci utila cand se doreste o sarcina, sau daca se doreste amanarea ei (http://www.iner.org/).

Informarea corecta si completa referitoare la soarta embrionilor supranumerari

Fara sa insist aici pe judecati de ordin etic sau religios, consider ca este absolut necesar, pentru a permite o alegere libera, si in conformitate cu constiinta fiecaruia, sa arat cat mai clar si complet care este soarta embrionilor umani supranumerari:

- Majoritatea embrionilor umani conceputi in clinicile FIV ajung sa moara.
- Anumiti embrioni umani neimplantati sunt utilizati pentru cercetare, ceea ce presupune in final distrugerea lor.
- Anumiti embrioni umani neimplantati sunt inghetati in azot lichit, si pastrati fie pentru cercetari ulterioare, fie pentru reimplantare (caz recent, un embrion uman reimplantat dupa 20 ani de stat la inghet). (http://medlive.hotnews.ro/un-copil-s-a-nascut-dintr-un-embrion-inghetat-in-urma-cu-20-de-ani.html)

- In cadrul unei proceduri de FIV, deoarece sunt implantati mai multi embrioni umani deodata, exista posibilitatea de a se dezvolta o sarcina multipla. Acest fapt atrage dupa sine necesitatea “reducerii fetale” in primul trimestru de dezvoltare a fatului uman (in primele 12 saptamani) (http://en.wikipedia.org/wiki/Selective_reduction). Procedura de reducere fetala consta in injectarea directa in inimile fetusilor suplimentari a clorurii de potasiu, astfel incat acestia sa moara (www.catholicinsight.com).

Precizam faptul ca inima este primul organ care se formeaza in cursul vietii intrauterine a fatului, aceasta incepand sa bata in jurul zilei 21 dupa fecundarea ovulului cu spermatozoidul, moment in care o femeie abia banuieste ca ar putea fi insarcinata. (The human embryonic heart begins beating at around 21 days after conception – “http://en.wikipedia.org/wiki/Heart”)

Pozitia Bisericii Catolice – cateva repere fundamentale

(extrase din instructiunea „Donum Vitae ”, tradus din www.vatican.va)

„Biserica Catolica nu intervine cu autoritatea sa in materie de credinta sau morala in numele unei competente particulare in domeniul stiintelor experimentale, ci expune doar criterii de judecata morala cu privire la aplicatiile cercetarii stiintifice si ale tehnicii, mai ales acelea care privesc viata umana si inceputurile ei. ”

„Fiinta umana trebuie respectata si tratata ca o persoana, chiar din momentul conceptiei, deci chiar din acel moment trebuie sa-i fie recunoscute drepturile persoanei, printre care, in primul rand, dreptul inviolabil al oricarei fiinte umane inocente la viata.”

„Corpul uman, datorita uniunii sale substantiale cu un suflet spiritual, nu poate fi considerat  doar ca un ansamblu de tesuturi, de organe si de functii ; (…)”

Cercetarea pe embrioni „[in procedura FIV cu implantare], printre embrionii implantati, unii sunt sacrificati in vedera anumitor ratiuni eugenice, economice sau psihologice. (…)”
„Cercetatorul se substituie lui Dumnezeu si, chiar daca nu este constient de aceasta, se face pe sine stapan al destinului altuia, deoarece alege in mod arbitrar pe cine va lasa sa traiasca si pe cine va omori, si pentru ca suprima fiinte umane fara aparare.”

„Utilizarea embrionului uman sau a unui fetus ca obiect sau instrument pentru experimentare reprezinta un delict la adresa demnitatii lor de fiinte umane care au dreptul de a primi acelasi respect ca si un copil deja nascut.”

„Congelarea embrionilor, chiar daca este realizata pentru a garanta o mentinere a lor in viata («cryoconservare»), constituie o ofensa adusa respectului datorat fiintelor umane, caci ii expune la grave riscuri de moarte sau de lezare a integritatii lor fizice ; ea ii priveaza cel putin temporar de adapostul si de gestatia materna si ii plaseaza intr-o situatie susceptibila de ofense si de manipulari ulterioare.”

Despre fertilizarea in vitro heterologa (cu ovule sau spermatozoizi donati)

Copilul are dreptul de a fi conceput, purtat in pantece si nascut in cadrul casatoriei : prin referinta asigurata si recunoscuta la parintii lui el isi poate descoperi identitatea si isi poate maturiza propria formare umana.
Recurgerea la gameti ai unei persoane terte, pentru a dispune de sperma sau de ovul, constituie o violare a angajamentului reciproc al mirilor si o incalcare grava a unitatii, insusire esentiala a casatoriei.

Fecundarea artificiala heterologa lezeaza drepturile copilului, il priveaza de relatia sa filiala fata de originile sale parentale (…) ea opereaza o ruptura intre paternitatea genetica, maternitatea «gestationala» si responsabilitatea educativa.”   

Despre fecundarea artificiala omologa (cu ovule sau spermatozoizi de la soti)

„Fecundarea artificiala omologa (pornind de la cei doi soti) este operata in afara corpului sotilor, prin gesturi ale unei persoane terte, ale carei competente si activitate tehnica determina succesul interventiei ; ea depune viata si identitatea embrionului in mana puterii medicilor si a biologilor, si instaureaza o dominare a tehnicii asupra originei si destinului persoanei umane.”

„Procrearea este privata moralmente de perfectiunea proprie atunci cand nu este voita ca fruct al actului conjugal, adica al gestului specific al uniunii sotilor. (…)”

Despre moralitatea fertilizarii in vitro omoloage (cu ovule si spermatozoizi de la soti)

(…)  Desigur, nu pot fi ignorate aspiratiile legitime ale sotilor sterili ; pentru unii dintre ei recurgerea la fecundarea omologa in vitro pare unicul mijloc pentru a obtine un copil, dorit in mod sincer : ne putem intreba daca, in aceste situatii, globalitatea vietii conjugale nu ajunge pentru a asigura demnitatea adecvata procrearii umane. (…)”

„Daca un mijloc tehnic faciliteaza actul conjugal sau il ajuta sa atinga obiectivele sale naturale el poate fi acceptabil din punct de vedere moral. Cand, dimpotriva, interventia se substituie actului conjugal, ea este moralmente ilicita.”

„Desigur, fertilizarea in vitro omologa, cu implantare nu este afectata de intreaga negativitate etica intalnita in procrearea extra-conjugala ; familia si casatoria continua sa constituie cadrul nasterii si al educatiei copiilor. Cu toate acestea, in conformitate cu doctrina traditionala asupra variatelor feluri de bine ale casatoriei si ale demnitatii persoanei, Biserica  se opune in mod radical, din punct de vedere moral, fecundarii omologe in vitro ; aceasta este in sine ilicita si opusa demnitatii procrearii si uniunii conjugale, chiar atunci cand s-a facut tot ce trebuia pentru a se evita moartea embrionului uman.”

„Desi nu se poate aproba modalitatea prin care este obtinuta conceptia umana in fertilizarea in vitro omologa, cu toate acestea, orice copil care vine pe lume va trebui sa fie primit ca dar viu al Bunatatii divine si sa fie educat cu iubire.”

Copenhaga, unul dintre orasele cele mai prietenoase cu mersul pe doua roti, a inceput sa-si transforme reteaua extinsa de piste de biciclete in adevarate „autostrazi” pentru ciclisti, in incercarea de a convinge mai multi navetisti sa-si lase masinile acasa. Considerata una dintre cele doua „capitale ale bicicletelor” din Europa, alaturi de Amsterdam, Copenhaga are mai multe vehicule pe doua roti decat oameni, iar ciclismul este atat de practicat, incat pistele adesea devin congestionate, o artera principala fiind strabatuta de 36.000 de ciclisti pe zi.

Infiintarea autostrazilor pentru biciclete vine „la momentul potrivit”, spune purtatorul de cuvant al Federatiei de Ciclism din Danemarca, Frits Bredal, citat de AFP. „Strazile din Copenhaga sunt supraaglomerate cu oameni care vor sa se dea cu bicicleta indiferent de vreme”, continua el. „E un mijloc de transport folosit de toate clasele sociale; pana si politicienii o folosesc”. Strada care va gazdui prima asemenea autostrada este Noerrebrogade, pe care se inghesuie in fiecare zi 36.000 de biciclisti. Pistele vor fi largite cu circa patru metri de fiecare parte a drumului, care la randul sau va fi destinat doar atuobuzelor.

Obiectivul suprem este insa sporirea numarului de navetisti din suburbiile orasului danez de la 37% in prezent la peste 50% in 2015. Autostrazile velo vor fi prevazute cu puncte in care biciclistii isi vor putea umfla o roata, repara un lant sau bea o gura de apa, iar semafoarele sincronizate le vor oferi prioritate in fata masinilor cand vin din suburbii. Intre 2006 si 2010, Copenhaha a cheltuit 44 de milioane de dolari pe infrastructura pentru biciclete, iar alte 13 milioane sunt alocate pentru 2011. Primele doua autostrazi, care vor face legatura intre oras si suburbii si care vor masura 14 kilometri, urmeaza sa fie inaugurate la sfarsitul lui 2011, iar o a treia, de 19 kilometri, va intra in functiune in 2012.

Foto: Flickr/R Stanek

„Sa dea naiba, ce frig e. Drumul pe care merg e de doua benzi, drept pana la infinit si putin circulat. Prin desert, cu nisip, niste tufe si mici dune, dar asfalt. E un cer fara absolut niciun nor si un soare cat toate zilele. Si cu toate astea, Madalina, e un frig de crapa lantu’. Daca opresc parca e mai suportabila situatia, dar in mers singura chestie pe care pot s-o fac, pe langa manerul incalzit, e sa ma ghemuiesc si sa ma fac mic de tot dupa parbriz”. Cititi pe TOTB o noua scrisoare personalizata din seria de 43 pe care fotoreporterul Mihai Barbu, care a traversat Mongolia de unul singur pe motocicleta, i-a dedicat-o Madalinei, unul dintre „cumparatorii de kilometri” care a facut posibila aparitia volumului „Vand kilometri”, publicat de Editura Art.

Text si fotografii de Mihai Barbu (foto)

Draga Madalina,

Buna dimineata. Cam frig azi. Noroc ca azi-noapte, inainte sa adorm, am fost destul de inspirat sa iau si patura din patul vecin si gol si sa ma inve(se)lesc cu ea. Ma intreb cum o fi fost fara, pentru ca tot am simtit nitel frig. Acum sunt in curtea interioara si-mi astept cuminte micul dejun, intr-o bocna de ti-e mai mare dragul. Oi fi doar eu, sau dimineata asta chiar e mai saraca in grade decat cele de pana acum? Nu stiu, dar cert e ca stau ca o marmota in singurul colt al curtii luminat de soare si parca e o idee mai bine. Numai micul dejun, painea asta cu gemul de langa ea reusesc sa ma traga la umbra, dar am primit si ceai, care e fierbinte si bun. Nu ma gandesc decat la cat de bine o sa-mi fie cand o sa-mi pun tot harnasamentul pe mine si-o sa plec prin soare spre frumoasa Khiva, unde-o sa stau doua zile, la refacere.

Gata, acum e mai bine. Sunt costumat, calare pe Doyle si cautam iesirea din oras, chestie care nu-i la fel de simpla pe cat suna. A, si benzina, si mai complicat. Dupa ce ma invart prin niste giratorii refuzand sa cred localnicii care-mi arata o cu totul alta directie decat banuiesc eu, imi dau seama ca am inteles gresit ce tot incearca sa-mi zica bietul Marcel, deci oamenii au dreptate. Benzinaria la care sunt trimis are cozi la toate pompele dar eu, fiind simpatic, sunt invitat chiar in fata, primul. Omul de serviciu infige pompa cu incredere, numai ca o ia pe aia de 80. Alo, baiatu’, stai dom’le, am zis io ca d-asta vreau? De 93, te rog. Nu este. Si nici de 91. Mda, tare. Atunci na, baga ce ai, de 80. Acum ma gandesc numai la tacaneala aia de care probabil iar o sa aiba parte Doyle. Plecam de-acolo si totul pare sa fie in regula. Pot sa trag de acceleratie cat de tare vreau eu sau ma rog, cat ma lasa legea, care este. Gasesc drumul si ma asez confortabil. Avem ceva de mers azi.

Sa dea naiba, ce frig e. Drumul pe care merg e de doua benzi, drept pana la infinit si putin circulat. Prin desert, cu nisip, niste tufe si mici dune, dar asfalt. E un cer fara absolut niciun nor si un soare cat toate zilele. Si cu toate astea, Madalina, e un frig de crapa lantu’. Daca opresc parca e mai suportabila situatia, dar in mers singura chestie pe care pot s-o fac, pe langa manerul incalzit, e sa ma ghemuiesc si sa ma fac mic de tot dupa parbriz.

Cand mi-e apropierea de Khiva mai in forta Marcel abandoneaza cauza. Restart, iara merge putin, iara moare. Iar cu localnicii astia nu prea ma inteleg, ca urmez un drum la indicatiile lor, care se infunda in niste dune. Fac o combinatie de sfaturi locale, plus intuitie proprie, harta, soare si muschiul de pe copaci. Ah, Khiva. Intru direct in orasul vechi unde, dupa ce intreb unde mi-e cazarea si urmez un om care ma pune sa urc diverse trepte si borduri cu Doyle, iata-ma ajuns. Ma schimb cat pot de repede si ies la plimbare. Mai mult de recunoastere, ca nu azi, ci maine e ziua de savurat privelisti. Stii cum e Khiva asta? Mai frumoasa decat Samarkand si Bukhara la un loc. Sau nu stiu daca suporta comparatia, ca e altfel. E mica si inghesuita, cu stradute pustii si o arhitectura de basm. Toata e o poveste. Ma culc destul de devreme azi, pentru ca maine se vede treaba ca am treaba.

Recunosc, am deschis putin ochii la sase, intr-o vaga incercare de a revitaliza o traditie de prost gust. Dar spre bucuria mea am reusit sa-i inchid la loc si sa-i deschid doua ore mai tarziu. Am tot amanat ora plecatului la colindat prin oras, ba pe motiv ca nu e chiar lumina care-mi place, ba de ce sa nu recunosc, din pura dar binecuvantata lene. Mi-am facut vant pe usa intr-un tarziu si nici nu stiu daca am facut bine. Pentru ca micul orasel care ieri deborda de pustietate acum e plin de turisti. Si sunt peste tot si sunt de cea mai clasica reteta. Varsta a treia, coborati din autocar, cu aparatele de gat si cu portofelele golite la tarabele de suveniruri. Madalina, promite-mi ca daca peste cativa ani, daca-i mai apuc, ma prinzi incadrandu-ma in descrierea de mai sus, tragi o suta de copii la scrisoarea asta si ma pui sa le mananc, fara sare. N-ai loc sa vezi si sa faci nimic de ei. E treaba asta si inca o chestie care ma enerveaza. Peste tot unde vrei sa intri trebuie sa platesti. Asta n-ar fi nimic, dar scorurile pentru turisti sunt de zece ori mai mari decat cele pentru localnici. Asa ca-mi bag eu picioarele in muzeele lor. Si-asa Khiva toata e un muzeu in aer liber, moca.

Am dat totusi bani pe ceva, ca n-am rezistat – minaretul de la Islom-Hoja medressa. Are cin’sapte de metri inaltime, e cica cel mai inalt din Uzbekistan si ca sa ajungi in varf trebuie sa urci 118 trepte in patru labe, atat de inalte si abrupte sunt. Odata ajuns sus, daca stai cinci minute sa-ti refaci plamanii cei greu incercati si daca reusesti sa faci abstractie de localnicul cu tricou cu Yamaha care e aproape literalmente calare pe iubita lui in cei cinci metri patrati pe care ii impartiti, daca reusesti asta, atunci privelistea e minunata. Merita tot efortul.

Mai greu e la coborare, ca m-a lasat treaba asta cu o febra musculara pe cinste, semn ca tare mai sunt in forma. M-am mai plimbat pe strazi, din ce in ce mai cu spor, ca odata cu lasarea serii, turistii despre care-ti vorbeam se retrag la restaurante sau in pat, lasand loc linistii. E frumoasa Khiva, din cale-afara. Numai buna de ratacit pe strazi si in ganduri.

Ultimul lucru notabil pe ziua de azi a fost sa-i intind lantul lui Doyle putin, ca a inceput sa cam pocneasca saracul de el. Apoi m-am retras in camera pe care o impart cu un brazilian si cu un localnic, cred, ca nu vrea sa vorbeasca cu noi.

In dimineata plecarii am incercat sa-mi beau cafeaua la aer, dar a fost cam greucean. E ger. Am gasit un loc pe strada, intr-un colt, unde ajunge soarele si am savurat-o acolo. Minunat. Am facut bagajele si am plecat dupa ce m-am luptat cu copiii nebatuti ai gazdei, pentru care tot ce e fermoar trebuie desfacut si tot ce e geanta trebuie scotocita. Nu trebuia sa fiti la scoala la ora asta, ma?

Benzina pentru Doyle, oricat m-as screme, mai mult de 80 nu gasesc. Iar pentru muribundul Marcel chiar n-am nicio solutie. Si saracu’, cand era tanar, asa ma mai scutea de timpul asta pierdut cerand indicatii din care nu inteleg nimic. Astazi mergem la Moynaq. O sa vedem cu farul si ochii nostri opera umana in toata splendoarea ei – Marea Aral, care nu mai e. Sau mai e, dar acum se cheama Mica Aral. Cu siguranta azi e zi de depresie, la cum ma stiu. Încerc sa ma pregatesc, dar tare mi-e ca degeaba, oricat as incerca. Drumul e intins, presarat din loc in loc cu militienii astia care sa mor daca n-au inceput sa ma scoata din sarite cu opritul lor. N-a fost niciunul rau-intentionat pana acum, slava Domnului, dar parca de fiecare data vad bastonul ala exact cand mi-e forja mai draga. Nu vor acte si nici macar sa-mi dau casca jos, doar asa, o inspectie la Doyle si trei intrebari din pura curiozitate. Spre exemplu, cei de acum, cu toate ca gestul cu bastonul a fost destul de hotarat, se pare ca m-au oprit doar ca sa ma serveasca cu strugurii astia. Multumesc baieti dar, daca nu va suparati, eu as avea de ajuns undeva azi, si pe lumina. Nu se supara, si ca la fiecare oprire d-asta, eu decid cand trebuie sa plec. Îmi pun manusile, pornesc motorul si toata lumea imi ureaza toate cele legate de fericire si derivate din ea.

Ajungem si la Moynaq. Soarele nu mai are atat de mult pana sa apuna si, pentru ca nu stau aici decat o zi, va trebui sa ma grabesc. Gasesc locul in care zac vapoarele esuate, dar n-am timp de aprofundat acum. Mai intai trebuie sa gasesc singurul hotel din oras si abia dup-aia. Din localnic in localnic, da-i inainte, intoarce-te, uite hotelul. Hotel e doar cu numele, in rest e o bomba. Dar are in curte un catel prietenos care se bucura sa ma vada. Camera mea nu se incuie, sunt singurul om care sta aici, am o usa la wc pe care daca o deschid vad ca inauntru e un depozit, bineinteles doua paturi si o datorie de sapte dolari. Superb. Ma costumez in om normal si pornesc inapoi spre plaja.

Am ajuns… Stop, stai asa. Aveam dreptate. Oricat m-as fi pregatit sa vad cu ochii mei ceea ce e cunoscut ca fiind cea mai mare catastrofa ecologica provocata vreodata de mana omului n-aveam cum sa reusesc. Prin 1960 sovieticilor le-a traznit o idee bestiala prin cap, si anume sa creasca cultura de bumbac prin irigatii, cu apa luata din cele doua rauri care se varsau in Marea Aral: Syr-Darya si Amu-Darya. Au crescut-o intr-un asemenea hal incat in 1980 mai ajungea in mare o zecime din apa care curgea pana atunci, zeci de mii de oameni care se ocupau cu pescuiala au ramas pe drumuri, din 173 de specii de animale au supravietuit 38, zilele fara ploaie s-au facut din 30, 120, mortalitatea in randul oamenilor din zona a crescut, iar malul apei e acum la 150 de kilometri de unde era odata. Si stii ce e cel mai tare? Ca se stia. Se stia ca setea de bumbac va lasa in cele din urma marea fara apa. Numai ca… nu stiu, uite ca n-a fost de ajuns sa se stie.

Si uite-ma pe mine azi, cum stau pe faleza si ma uit in zare si tot ce vad sunt niste vapoare ruginite intr-o mare de nisip care se intinde pana la orizont. Ce-ati facut, bai retarzilor? Cum poate un creier de om sa dea un asemenea rateu? Acum stiu de unde vine versul ala cu secatul Milcovului dintr-o sorbire. De aici. Cum e ma posibil ca o minte a unei fiinte care se considera superioara sa poata fi in stare de asa ceva? Cat de superior esti tu, omule, in fata imaginii pe care o vad acum? Îmi pare rau, dar judecand dupa consecinte nu prea esti. Cu marea asta fara apa in portofoliu, euglena verde iti da mat din trei mutari, atat esti de avansat. Nu-ti mai zic de paduchele flausat, tantarul anofel si fluturele alb al verzei care, daca nu i-ai exterminat inca, iti pot preda linistiti niste notiuni pe care n-ai sa le inveti la nicio facultate. Si pentru ce? Chiar asa, pana la urma, pentru ce?

Cobor intre vasele ruginite, dintre care doua au impietrit uitandu-se in zare, acolo unde la o suta si ceva de kilometri e ce-a mai ramas din mare. E marea insasi o epava. Ma plimb printre ele, mut. E liniste. Se aud doar cativa copii care se joaca pe doua dintre vasele astea. Pe jos, in nisip, sunt scoici. Ma urc inapoi pe faleza si stau acolo, pierdut in orizont, pana cand soarele dispare in spatele meu. Nu inteleg. E atat de liniste acum incat, fara un efort prea mare, pot sa aud valuri. Si pescarusi.

Plec inapoi spre hotel. Îmi iau o bere, sa inot in ea. În holul receptiei zac pe perete doua tablouri mari. Ambele infatiseaza marea, cu o plaja si niste barci. Stau afara, pe banca din curte, si-l intreb pe domnul care e responsabil cu cladirea asta si care s-a asezat langa mine, daca e localnic. Da. Si ai apucat sa vezi marea asta? Nu, eram prea mic. E noapte, si cerul s-a umplut de stele. Fug inapoi.

Draga Madalina, daca ajungi vreodata la Moynaq, in locul asta unde odata era o mare, uita de toate sfaturile pe care ti le-au dat diversi calatori intalniti pe drumul pana aici, care ti-au zis ca nu e mare lucru de vazut, lasa la o parte si poate putina frica si mergi noaptea pe plaja. Stai putin langa vapoarele astea. Întinde-te pe spate in nisip si asculta-le povestile. Si nu inchide ochii. Asa, ai sa-ntelegi.

Cititi si:

„Vanzatorul de kilometri”. Scrisori din Mongolia, de pe motocicleta (III)

„Vanzatorul de kilometri”. Scrisori din Mongolia, de pe motocicleta (II)

“Vanzatorul de kilometri”. Scrisori din Mongolia, de pe motocicleta

Cine sunt romanii pe care Discovery a ales sa-i faca protagonistii unor scurt-metraje

O echipa internationala de cercetatori avertizeaza ca temperaturile globale ar putea creste cu pana la 4 grade Celsius pana in 2060. Acestia spun ca lipsa progresului in cadrul discutiilor climatice globale care reincep astazi in Mexic face ca limita de siguranta de 2 grade Celsius sa fie imposibil de pastrat, informeaza The Guardian.

O crestere a temperaturilor cu 4 grade Celsius ar insemna secete severe in lume si milioane de emigranti cautand refugiu ca urmare a colapsului rezervelor de hrana.

“Acum exista putine sanse sau chiar deloc pentru pastrarea cresterii temperaturilor sub 2 grade Celsius, in ciuda declaratiilor contrare”, sustine Kevin Anderson, din partea Universitatii din Manchester. “Mai mult, impactul de mediu asociat cu o crestere de 2 grade Celsius a fost revizuit, insemnand, acum, un prag peste care au loc schimbari climatice extrem de periculoase”, a adaugat acesta.

Analiza ia in calcul angajamentele luate de natiunile lumii in cadrul acordului voluntar stabilit la Copenhaga, anul trecut, si regresul minor al emisiilor de gaze cu efect de sera cauzat de recesiunea economica. Cercetatorii s-au bazat pe cantitatea actuala de emisii, nu pe reducerea lor in procente, si separa emisiile preconizate pentru tarile in curs de dezvoltare rapida precum China. “Acest studiu este o evaluare brutala a situatiei in care ne-a adus abordarea noastra bine-intentionata asupra schimbarilor climatice”, a declarat Anderson.

O crestere de 4 grade Celsius a temperaturilor s-ar putea intampla pana in 2060, in cel mai rau caz, se arata intr-un alt studiu, realizat de Richard Betts, reprezentant al Met Office. Acesta recunoaste ca presupunerea este extrema, dar este, in acelasi timp, plauzibila, avand in vedere trendul ascendent al emisiilor.

“Secetele si desertificarea s-ar extinde. Culturile agricole vor trebui mutate in alte zone, afectand ecosistemele. Ar fi necesara adaptarea la scara globala la cresterea nivelului marii. De asemenea, va creste frecventa fenomenelor meteo extreme”, descrie Rachel Warren, reprezentanta Universitatii din Anglia de Est efectele cresterii temperaturilor cu peste 4 grade Celsius. “In acest scenariu, s-ar pierde, de asemenea, serviciile ecosistemelor, ca urmare a pierderii biodiversitatii, padurilor, pamanturilor umede, mangrovelor. Totodata, limita adaptarii umane ar fi depasita in multe parti ale lumii”, adauga aceasta.

Un alt studiu al Met Office arata ca o crestere cu 4 grade Celsius fata de 2 grade Celsius ar insemna o amenintare mult mai mare la adresa rezervelor de apa, mai ales in sudul Europei si in nordul Africii, unde temperaturile regionale ar creste cu 6-8 grade Celsius.

Prognoza pentru agricultura si securitatea alimentara in Africa sub-sahariana este deprimanta, sustine Phillip Thornton, reprezentant al Institutului International pentru Cercetarea Animalelor din Kenya, care a condus o alta echipa de cercetatori intr-un studiu pe aceasta tema. El mai noteaza ca pana in 2050, populatia de pe continentul african va creste cu un miliard de oameni.

Ritmul si dimeniunea cresterii temperaturilor sunt cruciale, avertizeaza si cercetatorii de la Oxford, intrucat viteza incalzirii gobale ar putea depasi capacitatea oamenilor si naturii de a se adapta.

Astazi debuteaza la Cancun, in Mexic, cea de-a 16-a conferinta a partilor (COP 16) din cadrul Conventiei Cadrul pentru Schimbari Climatice a Natiunilor Unite (UNFCCC). Peste 190 de natiuni se intalnesc pentru a relua discutiile legate de masurile de combatere a schimbarilor climatice la nivel global, dupa ce summit-ul de anul trecut de la Copenhaga a esuat in incheierea unui acord obligatoriu de reducere a emisiilor.

Foto: Reuters