Urban Heroes | 10.6.2010
Efort extrem si solidaritate in fata mortii. O poveste in alergare
Astazi nu avem un “erou”. Vom avea insa mai multe personaje, oameni obisnuiti, partasi ai unei povesti simple, aparent intamplatoare, care s-a desfasurat la granita dintre viata si moarte. E povestea unor gesturi sincere si emotionante, despre efort dus pana la epuizare, despre suferinta, dar si altruism. Atat. In rest, de data aceasta a invins viata.
Suntem in zona de finis a cursei de semi-maraton desfasurata recent la Tusnad. E destul de rece, innorat si alergatorii sosesc unul dupa altul. Fetele lor sunt marcate de efort, inrosite, transpirate, insa se lumineaza brusc cand vad ca mai au doar cativa metri pana la linia de sosire. Aplauze razlete insotesc efortul fiecarui alergator.
Deodata, se aude insa un strigat: “Cristi, vino!”. Este vocea sotiei lui Cristian Ungureanu, unul dintre atletii care a reusit sa alerge cei 23 de km ai cursei. Povesteste Cristian: “M-am uitat speriat in jur, sotia era aplecata deasupra unui tip cazut. Alerg, ajung la ei. Era un tip la vreo 40 de ani”.
Pe tricoul barbatului cazut e lipit numarul de concurs si numele sau: 89, Dosa Zoltan. “Era alb-albastru la fata”, spune Cristian. “Eram marcat, tineam in maini un om care si-ar fi dat ultima suflare, la propriu, pentru a termina cursa. Cazuse rapus de oboseala si deshidratare la aproximativ 400 de metri inainte de linia de finis. Eram terminat, il simteam cum se stinge in bratele mele”.
Dosa Zoltan este ridicat si intins pe o bancuta din apropiere. Se apropie si alti alergatori, ingrijorati de ceea ce se intampla. “Am inceput sa ii frecam cu apa fruntea, ceafa, mainile si gambele. Nimic. Nici un semn de revenire”. Barbatul devine inert, mana i se desprinde pur si simplu de un stalp de care se tinea. “Eram disperati cu totii. Era din ce in ce mai rece”.
Sotia lui Cristian Ungureanu suna la 112, apelul de urgenta. Este socata cand aude intrebarea operatoarei: “de unde doriti sa vina salvarea, din Covasna sau din Harghita?”. E drept ca lacul Sf. Ana, punctul terminus al cursei, se afla la granita dintre cele doua judete.
Dupa aproximativ zece minute – ce par insa infinite – de masaje, de incercari de a comunica cu Zoltan, acesta reuseste cu greu sa inghita putin dintr-o bautura izotonica. “Au mai trecut aproximativ cinci minute, ce mi s-au parut nesfarsite, pana cand, minune, a deschis ochii. Era rece si ud. Ii spun sotiei sa imi aduca un tricou cu maneci lungi, pentru a-l schimba”, spune Cristian Ungureanu. La un moment dat, fara a spune vreun cuvant, o doamna isi ofera haina pentru a-l acoperi pe barbatul suferind.
“Incet, incet, in aproximativ 25 de minute, Dosa si-a revenit. S-a ridicat in sezut, moment in care am reusit sa-l fortam sa manance niste ciocolata, impreuna cu inghitituri mici din bautura izotonica. Isi revenea. Viata a invins”, rememoreaza Cristian.
Lucrurile nu se opresc insa aici. Cristian Ungureanu si un prieten, Pepi Tilea, decid sa-l ajute pe Dosa Zoltan sa treaca linia de sosire. “O merita”. Nu sunt decat cateva sute de metri, iar cei trei barbati – imbratisati intr-un gest al solidaritatii – inainteaza greoi. “Pe parcursul celor 400 de metri, i-am repetat la nesfarsit: <<nu ne predam, nu capitulam!>>. In cele din urma, am reusit sa trecem linia de sosire. Eram cel mai fericit om de pe pamant. Acesta a fost adevaratul moment al victoriei”, incheie Cristian.
In momentul in care Zoltan se lasa la pamant, dupa ce a trecut linia de sosire, apare o femeie ce izbucneste in plans. Era sotia lui, care il astepta. In tot timpul celor 40-45 de minute de agonie, ea se aflase la doar 400 de metri distanta, fara a sti nimic din ce se intampla. Zoltan primeste o medalie pentru ca a reusit sa termine cursa.
In cele din urma, apare si Salvarea. De fapt, au fost nu una, ci doua masini. “Acum imi permit sa spun in gluma ca una era din Covasna si cealalta din Harghita”, spune Cristian. Doctorii sunt socati cand vad ca tensiunea barbatului este doar de 8 cu putin. E urcat in ambulanta si dus la Miercurea Ciuc, unde i se fac analizele si primeste o doza mare de glucoza. Isi revine si chiar in dupa amiaza acelei zile este capabil sa conduca masina acasa, in Odorheiu Secuiesc.
Dosa Zoltan avea sa scrie ulterior intr-un mesaj adresat lui Cristian Ungureanu: “Dragi colegi si oameni care ati fost alaturi de mine, va multumesc din tot suflet pentru ajutorul acordat. Intai pentru ca mi-ati salvat viata si ati dovedit ca omul poate fi o fiinta total altruista chiar si cu necunoscuti. A doua oara pentru ca mi s-a dovedit cat de mult fair play exista in acest sport minunat (alergarea pe distante lungi – n.r.), iar in ultimul rand pentru ca am trecut totusi linia de finis la care visam. (…) Facand haz de necaz, pot spune ca am avut si o experienta extrema, de care pot profita in mod pozitiv, fiind psiholog. Am multe de analizat: motivatia extrema, care m-a dus la epuizarea totala, memoria palida cu amnezii totale sau partiale si, bineinteles, renasterea cu durerile specifice. (…) Deci totul e ok, bineinteles ca nu voi renunta la alergat, dar voi fi mai prudent si putin mai lent. Am pornit singur si am ajuns la finis cu niste prieteni adevarati. Va multumesc”.
Ce ar mai fi de spus? Poate doar faptul ca, intamplator, Cristian Ungureanu e moldovean, Dosi Zoltan e maghiar, iar restul participantilor, tot cetateni romani. In rest, Cristian a avut pana nu cu mult timp in urma 140 de kilograme (acum, de cand alearga, are 75) si ca, din cauza unei hernii de disc, trebuie sa alerge in permanenta cu un lombostat (orteza care tine coloana vertebrala intr-o pozitie corecta). Cu siguranta, se vor reintalni cu totii la viitoarele curse de alergare.
Foto: hunrun.com si Cristian Ungureanu
Publicat la data de 11.6.2010, ora 11:01 am
jos palaria !!! pentru toti.
Publicat la data de 11.6.2010, ora 11:10 am
[...] Maratonist in colaps cu 400 de metri inaintea finish-ului: O poveste despre solidaritatea in fata mo… [...]
Publicat la data de 11.6.2010, ora 11:24 am
Mi-au dat lacrimile citind acest articol. Si eu aleg maratoane si stiu cat e de greu. Felicitari! Eu stiu ce inseamna sa treci linia de sosire!
Publicat la data de 11.6.2010, ora 12:03 pm
Suntr suparat pe voi. M-ati facut sa lacrimez de ziua mea. Acum vorbind la modul cel mai serios, este o poveste emotionanta care te face sa te gandesti cat de fragila si imprevizibila este viata.
Publicat la data de 11.6.2010, ora 12:22 pm
ce frumoasa este viata !
Publicat la data de 11.6.2010, ora 12:31 pm
Impresionanata poveste! Citind articolul, am retrait momentele de la Semimaratonul de la Berlin 2010. Din pacate, acolo alergatorul nu a invins…
Publicat la data de 11.6.2010, ora 12:37 pm
Şi mie mi-au dat lacrimile. Este emoționant să vezi că omenia nu s-a stins în tumultul cotidianului. Felicitări pe acești OAMENI MINUNAȚI !
Publicat la data de 11.6.2010, ora 10:01 pm
Se impune o intrebare,cum se face ca la un concurs de maraton ,nu exista o masina de salvare in asteptare?!de necrezut!
Publicat la data de 11.6.2010, ora 1:01 pm
Genial!
Si totusi exista iubire…si totusi exista mister…
Publicat la data de 11.6.2010, ora 1:05 pm
bravo!!!
Publicat la data de 11.6.2010, ora 1:10 pm
De cele mai multe ori situatiile extreme scot ceea ce este mai bun din oameni. Din punctul meu de vedere daca vrei sa-l cunosti intr-adevar pe un om, mergi cu el la munte pe un traseu de creasta si iti vei da seama ce hram poarta.
Cu permisiunea TOTB voi publica acest material integral pe blogul meu, citand, evident, sursa. Sper sa nu fie vreo problema. Daca totusi nu se doreste ca acest material sa fie publicat si pe blogul meu, va rog sa ma anuntati si il voi scoate.
Publicat la data de 11.6.2010, ora 1:14 pm
[...] Material preluat de pe TOTB [...]
Publicat la data de 11.6.2010, ora 1:31 pm
Oricat am strans din dinti nu am reusit sa ma abtin sa nu mi se umezeasca ochii citind aceasta intamplare. Poate totusi tarisoara asta mai are o sansa de a-si reveni, cat timp mai exista si OAMENI
Publicat la data de 11.6.2010, ora 1:42 pm
acestea sunt stirile care ar trebui sa fie pe ecranele televizoarelor si pe prima pagina in presa!Sau poate ca nu ,poate acestea ar trebui sa faca parte din banalul cotidian!am sa alerg si eu la maraton
Publicat la data de 11.6.2010, ora 1:48 pm
De un milion de ori bravo !! Si pentru Dosa si pentru cei doi alergatori care l-au sustinut ! Acum trei luni, in Sahara Marathon, un spaniol abandona la 10 metri de mine si n-am putut face nimic sa-l ajut. In astfel de momente nu mai exista nationalitati, ci doar prietenie pura.
Publicat la data de 11.6.2010, ora 1:48 pm
Totusi, daca s-a organizat un maraton, de ce nu era acolo pregatita o echipa de medici pentru primul ajutor?
Publicat la data de 11.6.2010, ora 1:57 pm
Nu pot exclama decit: BRAVO, BA!
Publicat la data de 11.6.2010, ora 2:15 pm
[...] Maratonist in colaps cu 400 de metri inaintea finish-ului: O poveste despre solidaritatea in fata mo… [...]
Publicat la data de 11.6.2010, ora 2:18 pm
Minunat! Felicitari celor implicati! Deoarece am alergat doar la curse in afara Romaniei nu stiu cum este in tara: chiar nu exista stewards care sa asigure buna desfasurare a cursei sau asa cum spunea un alt comentariu mai sus, nu este o ambulanta la locul de desfasurare a evenimentului? Organizatorii isi pot permite sa riste atat de mult?
Publicat la data de 11.6.2010, ora 2:19 pm
Desi suna foarte frumos si eroic povestea nu pot sa nu constat ca s-a actionat exact invers de cum ar fi trebuit.
La fiecare maraton sau semi sunt destul de multi oameni care sucomba cauza principala fiind inima, pre-infarct etc. In cele mai extreme cazuri nici resuscitarea (daca e disponibila) nu mai poate face nimic.
Sa te apuci sa-l iei pe omul cazut sa-l ajuti sa treaca linia de sosire nestiind cauza pentru care a sucombat mi se pare extrem de riscant. Era alta poveste daca cu toate bunele intentii avute de participanti le murea omul in brate din cauza ca l-au incurajat si ajutat sa treaca linia de sosire in starea in care era.
Trebuia astepata salvarea daca nu se gasea nicun doctor in zona, iar organizatorii trebuiau sa aiba centre de prim ajutor cu doctori si CPR la fiecare cativa kilometri asa cum se face peste tot unde se ia in considerare ca poti sa ai cazuri in care participantii pot intampina probleme fizice.
In rest frumoasa poveste dar dati un exemplu care nu trebuie incurajat.
Publicat la data de 11.6.2010, ora 3:18 pm
Buna ziua
ca martor al evenimentelor, ca autor al relatarii dar si ca participant la (suficient de multe) curse de alergare, imi permit sa contrazic unele dintre afirmatiile facute de dvs:
- nu sunt deloc multi oamenii care sucomba la cursele de maraton sau semi-maraton. Situatiile sunt rare, poate la o rata asemanatoare accidentelor de avion.
In ce priveste cauzele deceselor, acestea pot fi, intr-adevar, si problemele legate de inima.
- Dosa a fost trecut linia de sosire doar in momentul in care se simtea mai bine. Oricum, trebuia mutat din loc si dus intr-o zona de unde sa poata fi recuperat de catre salvare (locul acesta coincidea cu linia de finis).
- da, este vina organizatorilor ca nu au asigurat asistenta medicala. Erau obligati sa faca lucrul acesta.
- nu am vrut sa fie nimic eroic in aceasta poveste, ci doar sa prezint comportamentul unor oameni (omenia, solidaritatea, spiritul de sacrificiu).
multumesc
Marian Chiriac
Publicat la data de 11.6.2010, ora 3:43 pm
Multumesc de rapsuns,
Nu doream sa pornesc o polemica ci doar sa punctez dintr-o perspectiva diferita.Si eu vorbesc din experienta si de asemenea am curse alergate.
- imi permit sa va contrazic cu privire la faptul ca sunt destui care lesina/sucomba la curse dar putini (unde aveti dreptate cu similaritea ratei accidentelor de avion) care nu isi mai revin.
- de asemenea sunt nu am nimic impotriva ca oamenii sa fie solidari , omenosi si eroici si sunt calitati de apreciat dar consider ca nu e necesar sa risti sanatatea (ca sa nu zic mai mult) cuiva doar ca sa le poti demonstra.
- poate am gresit ca mi-am dat cu parerea nestiind contextul complet dar cred ca e un punct de vedere ce trebuia exprimat si v-as ruga sa nu o luati ca pe un atac personal.
Va multumesc si eu de raspuns si va doresc sa participati la multe curse organizate cu siguranta participantilor in minte.
Dan
Publicat la data de 11.6.2010, ora 2:29 pm
BRAVO ! Cat mai exista asemenea OAMENI mai exista speranta. Le doresc o prietenie indelungata si cu cat mai multe victorii sportive. Va rog invatati-i si pe altii sa se comporte la fel.
Publicat la data de 11.6.2010, ora 3:41 pm
moama ce acte de eroism… a facut unu’ lipotimie si gata, cica i-ati salvat viata
. Exact chestia asta se intampla la unii cand le ia sange si e absolut nepericulos. Pe de alta parte nici n-avea cum sa-si dea seama ca intra in lipotimie mai ales daca sufera de o afectiune minora a inimii precum aritmia sau ceva de genul asta…
Mi-a placut totusi cum s-a dramatizat patania
)
Publicat la data de 11.6.2010, ora 3:50 pm
Bine prietene, e asa cum zici tu. Vezi ca a deschis la Bamboo…hai, fugutza acolo
Publicat la data de 11.6.2010, ora 3:44 pm
Si eu am participat la acest concurs in anul 2009. O fost criminal de cald si atunci. Sunt de acord cu Marian – cazurile in care oameni “sucomba” la concursuri de maraton sau semi-maraton sunt rarisime. Totusi as vrea sa evidentiez doua lucruri:
1. Este foarte important ca la orice fel de competitie sportiva sa fie prezent si personal medical specializat.
2. Inainte de un astfel de eveniment sportiv trebuie sa semnezi o declaratie pe proprie raspundere unde iti asumi ca esti k din punct de vedere fizic. Parerea mea este ca nu este 100% in regula. Cred ca pe viitor se impune ca atunci cand se face confirmarea inscrierii inaninte de inceperea concursului participantii sa prezinte, cel putin, o adeverinta de la medicul de familie (prezumam ca acest medic de familie chiar cunoaste istoricul afectiunilor pacientului) unde sa se precizeze ca alergatorul este in regula dpdv fizic.
Multi trateaza mult prea superficial alergatul. Pe undeva, pe un site, am vazut o maxima care mi-a placut foarte mult : “Alearga cu cap!” Da – trebuie sa alergam si cu capul nu doar cu picioarele, in caz contrar pot sa apara tot felul de nenorociri.
Mult curaj, dar si prudenta, in continuare Zoltan.
Luci
Publicat la data de 11.6.2010, ora 3:48 pm
Mi se pare un articol umflat cu scop de glorificare a unei banalitati. Nu stiu exact ce pare atat de extraordinar in a ajuta pe cineva cu minimul necesar – sau normalitatea inseamna sa lasi un om cazut pe jos sa moara? Sau in a alerga la maraton sau a lesina la maraton? Povestea nu ma bulverseaza deloc, cred ca majoritatea lumii a ajuns sa aiba standarde extrem de joase cand vine vorba de bun-simt daca e cazul sa glorificam normalitatea.
Publicat la data de 11.6.2010, ora 4:57 pm
Iesi pe strada, vezi comportamentul oamenilor cand cei de langa ei sunt la ananghie si dupa aceea mai vorbim……sau poate om fi ajuns noi labili psihic de la traitul in tara asta, mai stii?
))
Publicat la data de 11.6.2010, ora 3:50 pm
Eram bine dispus ….. citind aceasta extraordinara poveste am noduri in gat , imi tremura barba , imi dau lacrimile …. Cel mai mult m-au impresionat ceilalti doi alergatori care au lasat egoismul la o parte , chiar daca pierdeau cursa si au hotarat sa-l ajute pe Dosa, La batranete le vor spuna nepotilor o poveste mult mai emotionanta – au trecut linia de sosire, au salvat un om de la moarte , si au castigat o prietenie pe viata si admiratia multor oameni !
Publicat la data de 11.6.2010, ora 4:43 pm
[...] poate fi citită aici, pe baza relatării principale a prietenului Cristian [...]
Publicat la data de 11.6.2010, ora 4:53 pm
Ma bucur pentru solidaritatea si fairplay de care s-a dat dovada, este extraordinar cum functioneaza in sport. Felicitari!!!
Publicat la data de 11.6.2010, ora 4:58 pm
Frumos!
Publicat la data de 11.6.2010, ora 5:04 pm
Eveniment repovestit din Buletinul Societatii Americane de Chirurgie, 2010, cred din Aprilie.: Seful chirurgiei dela Metropolitan Hospital, NYC, 50 de ani, se antrena pentru maratonul care are loc anual cand a desvoltat un atac de inima. A fost dus la spital unde s-a facut pe loc coronary bypass cu 4 grefe Dupa 2 luni a terminat cu succes maratonul.
Lectia de invatat din aceste evenimente, valabila pentru oricine care face efort fizic si pe care am invatat-o pe piele proprie este ca in timpul uni efort fizic extenuant trebuie sa nu uiti sa te rehidratezi la intervale frecvente. Un maratonist poate pierde 5000 cc de apa, o mare parte provenind din volumul de sange circulant ceeace duce la cresterea viscozitatii si favorizeaza formarea de chiaguri. Desi mai rar la tineri, placi de cholesterol depozitate pe vasele coronare apar frecvent dupa 50 de ani, la obezi, fumatori, diabetici, genetic si persoane aparent perfect normale (fara aceste conditii). Prezenta acestor placi in combinatie cu deshidratarea acuta duce atacul de inima, prezent la acest alergator, care a cauzat fibrilatii ventriculare si moarte clinica care, din fericire, s-a redus spontan. In asemenea competitii, organizatorii ar fi trebuit sa aiba un defibrilator portativ, care se conecteaza cu bolnavul, identifica ritmul inimii si daca este indicat descarca socul defibrilant. Curent, asemenea aparat trebuie sa fie present in toate locurile publice si oricine poate sa invete sa-l foloseasca. Sute de vieti sunt salvate in acest fel.
Publicat la data de 11.6.2010, ora 9:16 pm
Solidaritatea+uman%26%23259%3B…
%5B%0D%0A%09Una+dintre+%26%23351%3Btirile+zilei+de+azi+a+cuprins+un+episod+al+cursei+de+semi-marator+efectuat%26%23259%3B+de+cur%26icirc%3Bnd+la+Tu%26%23351%3Bnad+%26%23351%3Bi+este+o+%26%23351%3Btire+despre+care+pot+spune+c%26%23259%3B+mi-a+pl%26%2325…
Publicat la data de 11.6.2010, ora 9:21 pm
[...] se află aici. Vă invit să-l citiţi, poate învăţaţi ceva din el. Şi, cine ştie, poate aplicaţi ce aţi [...]
Publicat la data de 11.6.2010, ora 9:25 pm
frumos. mai exista speranta. va multumesc pentru gestul atat de simplu si de nobil care mi-a redat increderea ca nu-i totul pierdut pentru noi
Publicat la data de 11.6.2010, ora 9:43 pm
dreptate are mucenic.
dar ceea ce m-a atins urias este bunatatea sufletului.
ceva ce credeam ca disparut sau a fost inlocuit de indiferenta.
sper ca oamenii sa redevina OAMENI cu adevarat.
Publicat la data de 12.6.2010, ora 11:52 am
[...] Maratonist in colaps cu 400 de metri inaintea finish-ului: O poveste despre solidaritatea in fata mo… [...]
Publicat la data de 12.6.2010, ora 12:22 pm
Povestea este intr-adevar reala. In privinta ambulantei aceasta a existat pe tot parcursul desfasurarii competitiei, doar ca aceasta a stat tot timpul in urma ultimului concurent prezent in cursa. Poate ca o ambulanta in plus ar fi fost necesara si la finish pentru o mai buna supervizare. Deci, faptul ca au fost doua ambulante, est epentru ca una era de la apelul de urgenta si a doua cea care a stat tot timpul pe langa participanti. Totusi trebuie sa remarc buna organizare a semimaratonului si spiritului sportiv prezent la manifestatie.
Ca pasionat al fotografiei am realizat peste 200 fotografii, inclusiv cu momentul venirii ambulantei chemata cu apelul de urgenta si va invit sa le vizionati la http://public.fotki.com/GeorgeMil/daily_pictorials/2010/2010-06-05-tusnad/ Enjoy!
Publicat la data de 12.6.2010, ora 11:43 pm
[...] Maratonist in colaps cu 400 de metri inaintea finish-ului: O poveste despre solidaritatea in fata mo… [...]
Publicat la data de 12.6.2010, ora 11:44 pm
[...] Maratonist in colaps cu 400 de metri inaintea finish-ului: O poveste despre solidaritatea in fata mo… [...]
Publicat la data de 17.6.2010, ora 10:30 am
Pt a evita situatii asemanatoare, puteti citi aici mai multe:
http://www.podiatrytoday.com/article/3331
Publicat la data de 23.6.2010, ora 2:27 pm
[...] cikk: Efort extrem si solidaritate in fata mortii. O poveste de alergare (Marian Chiriac, fordította Rácz Tímea) Fotók: hunrun.com, Cristian Ungureanu AKPC_IDS += [...]
Publicat la data de 25.7.2010, ora 10:16 pm
[...] poate fi citită aici, pe baza relatării principale a prietenului Cristian [...]
Publicat la data de 30.3.2011, ora 11:14 am
[...] acestia fac ceva si mai nebunesc, termina maratonul desi au dureri puternice sau aproape lesinati si ajutati de colegi. E adevarat ca desi ma inspira aceste sacrifici pentru a trece linia de finish, ele au si o doza de [...]