Articole din categoria «The Caveman Project»
Toata lumea se minuneaza cum merg eu pe jos “zi n-ai masina, ai, hai ma n-o mai scalda” de parca as fi descoperit vreun leac contra imbatrinirii ceva. Am descoperit banalul umblat literalmente. Dar ca sa fiu cinstita, il dibuisem cu ceva mai mult timp in urma, prin strainataturi, unde faci halci intregi de kilometri zgiindu-te la toate pietroaiele, statuile, muzeele si eurodisney-urile lor si nu simti efortul. Mergi si inmagazinezi informatie. Mergi si acumulezi amintiri. Mergi si faci fotografii. Si te deplasezi in nestire, iar acasa nu te misti din casa daca trebuie sa-ti iei o piine, ca-i departe, ia sa iau eu masina daca chiar ma decid sa ies ca-mi chitaie familia de foame.
de Gianina Corondan
Experienta turistului, suprapusa hartii orasului meu m-a facut sa-mi dau seama ca-s usor de strabatut distante care creeaza adevarate vertijuri, cumpene, stari de criza celor supusi provocarii. Avem o capitala relativ decenta, o raza de hai sa zicem 10 km, mare lucru, uneori te plimbi atita la munte. Pacat ca n-am realizat eu asta in liceu. Daca venea un autobuz aglomerat urcam cu toate puterile, impingeam acolo gruparea de rugby formata spontan si calatoream in niste conditii groaznice. Citeste aici intreaga poveste
Merg si imi vin ginduri bune. Merg si imi vin ginduri rele. Ma viziteaza alternativ, desi am citit cum sa detin controlul, eu am studiat carti de cunoastere a eului, de provocare a intimplarilor favorabile, binele stiu sa-l dresez sa filfiie din gene mai ceva ca pe-o girafa binecrescuta, doar numarind si respirind. Ei, de cind sint Cavewoman ma mai impotmolesc, ceva imi hurducaie caruta in plina viteza.
de Gianina Corondan
De cite ori incerc sa gindesc pozitiv ceva rasare rapid in existenta mea si pleosc, imi distorsioneaza tot esafodajul cu lianti constructivi si-asa precar, il da de-a rostogolul de nu se vede si esuez in negativ. Citeste aici intreaga poveste
Da’ de ce sa indur? Nuuuoh. Este mult sub conditia umana calitatea de pieton vazuta romaneste. Am incercat cu rabdare, cu interes, cu nostalgie chiar sa ma reintroduc nemijlocit in peisajul asfaltic in care am fost prezenta mai mult de jumatate din viata, am incercat sa imbrac din nou straiele unui om care se vrea dinamic si fara ajutorul masinii personale, indelung facatoare de rau planetei, dar am tras deja concluzia. Este bataie de joc sa fii pieton, esti terfelit, chinuit, umilit, ti se fura timpul tau pretios, n-ai nici un drept, esti si cel mai expus pericolelor.
de Gianina Corondan
E mai rau decit sa-ti faci nervi in masina. Te simti mic si batut de soarta, cunosti cel mai acut conditia de a fi parte dintr-un popor oropsit, de-aia isi doreste din ’89 tot romanu masina, uitasem. Uitasem de ce uram atit trei trei sasele. Acum urasc si trei optunul si o suta saispele si in general pe toate, inclusiv o suta treishtreiul, de care ma indragostisem ca venise prostutul intr-o dimineata la tanc, gol-golut, revelatie din care mi-am revenit de cind i-am mai solicitat serviciile. Fusese o scapare. Citeste aici intreaga poveste
M-am tot gindit, m-au intrebat, m-au chiar blocat multe chichite pe care le-au gasit cu fisuri prietenii mei. Ce-mi trebuia mie asta, unii imi amintesc de perioadele in care n-aveai incotro si te aliniai vrind-nevrind la pozitia asta de salvator al planetei, mai mult nevrind. Altii zic ca-s lucruri mai grave pe lume. Unii banuiesc in ascuns ca as fi intrat intr-o secta “esti culmea, cum, nu dai drumul la televizor, e interviul ala interesant despre care ti-am spus atitea”. Toti asteapta sa se termine luna de experiment: “cind ti se termina penitenta mergem colo sau dincolo”, “abia astept sa termini postul asta sa maninci si tu niste cirnati ca lumea, facuti de mine”. Ii spun post, pedeapsa, supliciu, dementa, prostie.
de Gianina Corondan Citeste aici intreaga poveste
Am o buba la piciorul sting, motiv pentru care am inceput sa schiopatez, am facut prostia sa pun un ciorap prea gros intr-un pantof prea strimt, intr-o zi prea lunga, intr-o perioada cind nu trebuia sa port decit tenisi. Ma prinsese ora 12 noaptea pe strazi si a trebuit totusi sa merg, sa merg, sa merg (x1000) spre casa. Rezultatul –nu mai pot incalta decit saboti. Dar imi dau cu crema de galbenele. Cicatrizeaza. Si apoi vine uitarea. Deci nici o problema cu asta.
de Gianina Corondan Citeste aici intreaga poveste
Hai ca o sa va transmit niste ginduri telegrafice, n-am cum sa ma extind, sa ma desfat scriind, sint in delegatie la Cluj, e Festivalul de Moda si deci alerg dupa modele, si-asa nu ma ghidam dupa nici unul in viata. Am isterizat-o pe colega mea Carmen Movileanu, pe jumatatea ei de camera e lumina, multime de veioze, radio-tv, carnaval in buna regula, pe partea mea – sobrietate, liniste, intuneric, un bec si o carte, asa, in scirba. Partea proasta e ca linia de demarcatie nu face fata. Dar duc lupte grele. Cum aprinde Carmen lampa de mijloc, cum o sting cu miscari finute, amabile, plus voce calda “Hai mai ca nu ne trebuie, nu vezi ce lumina vine de-afara”. Nu va zic ce urmeaza.
de Gianina Corondan
Sa explic. Am plecat din Bucuresti foarte incintata de victoria mea in razboiul cu ispitele. Planul meu era s-o pornesc vitejeste pe jos la 5 dimineata, nu stiam daca circula metroul, autobuze sau pasari calatoare. Habar n-aveam care ce orar are. Pe la fara zece ma viziteaza gindul perfid: daca as lua totusi masina, cine-o sa stie? Citeste aici intreaga poveste
Am inceput. Nimic straniu, nimic fortat. Culmea, in prima zi de proiectul Omul Grotei am treaba tot cu natura. Era demult planificata excursia spre Ploiesti, undeva pe centura, pe un cimp ne asteptau 25 000 de puieti de frasini, malini, stejari, paltini – de plantat. 500 de oameni. Un alt proiect, aceeasi tara, da totusi alta, a lui Andrei. Ma gindisem dinainte- ne iau cu autocarul, deci e mijloc de transport in comun, n-o sa am probleme deloc cu noile mele reguli, mai ales ca voi sta acolo toata ziua.
de Gianina Corondan
La iesirea din casa – alarma! – toate hainele (geaca de ploaie, pantaloni, jambiere) -productie straina, bocancii-la fel. Asta e, erau cumparate, ideea e ca de-aici incolo sa fiu atenta timp de o luna, cu speranta de prelungire a partii placute. Plantam, ne imprietenim, mincam. Citeste aici intreaga poveste
Gata. Am terminat-o cu voi. Cel putin in ceea ce priveste experimentul asta. Dar va las pe maini bune. Mi-am deschis viata timp de trei luni in fata voastra si v-am impartasit marte parte din trairile mele. M-ati ajutat foarte mult si sper ca unele insemnari v-au inspirat si pe voi. Acum e timpul sa schimbam perspectiva. Sa vedem acelasi experiment prin ochii unei femei. Una curajoasa, as putea spune.
de Gianina Corondan si Magor Csibi
Cand m-am gandit la cine ar putea sa continue experimentul, prima persoana care mi-a venit in minte a fost ea. Probabil m-as fi panicat daca nu ar fi acceptat provocarea. Dar a spus Da din prima. Surprins n-am fost, usurat da. Citeste aici intreaga poveste
Orice experiment se incheie cu o linie. Sau cu mai multe linii. Eu trag linia mea, voi le trageti pe ale voastre. Si continuam impreuna. A venit vremea sa va prezint bilantul meu. Trei luni de “nebunie”, de trait diferit, de trait normal. Ca pana la urma, dupa trei luni, pot sa va spun ca nu consider ca am facut ceva iesit din comun. La inceput credeam ca va fi mai greu, ca va fi un efort, ca vor fi momente aproape de abandon. Dar mi s-a dovedit ca, in viata, orice obicei, prost sau bun, se invata cu timpul. Si cu perseverenta.
de Magor Csibi
Asa ca acum o sa iau si o sa analizez programul meu punct cu punct. O sa incerc sa acopar toate aspectele proiectului. Daca simtiti ca am omis ceva, nu ezitati sa-mi semnalati. Dialogul si bilantul continua la commenturi, asa cum v-am obisnuit deja. Citeste aici intreaga poveste
Mai sunt inca trei postari si experimentul meu ia sfarsit. Bine, nu tot experimentul, ci doar partea in care am incercat sa comunic cu voi. Imi este extrem de greu sa realizez acest lucru acum, dar cele trei luni in care v-am impartasit toate trairile mele s-au scurs repede. Cateodata nu destul de repede, mai ales in primele saptamani, dar acum pot sa va spun ca, per ansamblu, efortul nu mai pare atat de mare precum credeam la inceput.
de Magor Csibi
Ultimul weekend s-a dovedit a fi unul dificil. V-am povestit deja de primele zile de Paste, iar nici cele ce au urmat nu au fost mai usoare. Dar nici mai putin frumoase. Citeste aici intreaga poveste
« Articole mai noi — Articole mai vechi »
