Articole din categoria «The Borat Project»
Dupa experientele noastre “interesante”, cum ar zice un englez, ne-am hotarat sa ne intoarcem acasa cu cateva zile mai devreme decat era planificat. Insa plecarea din Kazahstan nu e atat de usoara precum pare. Rusii ne-au refuzat modificarea vizei. Am vrut bilet, dar n-am fost intelesi. Dupa cene-am facut intelesi, ne-au zis sa venim a doua zi. Am venit a doua zi si n-au mai fost bilete spre nici o destinatie. Asa ca ne-am pus pe treaba si am planuit scenarii alternative.
de Magor Csibi. Fotografii de Mircea Struteanu
Am intampinat probleme inca de la plecarea din Aral. De exemplu, nu au existat deloc bilete spre Aktobe, prima noastra tinta intermediara. Examinand insa harta Kazahstanului, am descoperit ca trenurile spre Atyrau ajung la 100 de kilometri de Aktobe. Asa ca n-am stat deloc pe ganduri si am plecat cu primul tren disponibil, impreuna cu Erica, care mergea chiar la Atyrau. Citeste aici intreaga poveste
Kazahstanul este tara care nu inceteaza niciodata sa ne surprinda. Ba clima, ba oamenii, ba obiceiurile, intodeuna exista ceva nou care sa te faca sa te enervezi sau sa razi. Dupa cateva zile petrecute in zonele mai izolate ale Marii Aralului, care ne-au lasat un gust dulce-acrisor, osciland intre dezamagiri, neplaceri mai mici sau mai mari si experiente pozitive, a venit si ziua intoarcerii la “civilizatie”. Cand nu ai nici macar apa potabila, ce sa mai vorbim de dus, zile la rand, orice oras in care gasesti apa sau magazine ti se pare un fel de bastion al modernitatii. Insa tara nu ne-a dezamagit nici de data asta, asa ca am avut cateva surprize mari chiar din primele momente…
de Magor Csibi. Fotografii de Mircea Struteanu
Te-ai astepta ca intr-un satuc in care nici strazile nu sunt denumite viata sa inceapa devreme. Cine e cat de cat familiarizat cu viata la tara stie ca in Romania trezirea se da devreme. Iarba trebuie cosita cat roua nu dispare si nici animelele nu trebuie lasate sa rabde, asa ca, cu mult inainte ca soarele sa rasara, oamenii sunt deja pusi pe treaba. In Kazahstan lucrurile stau putin altfel. La sase jumate, ceasul a inceput sa sune pe langa capetele noastre si a continuat pana cand s-a trezit primul localnic sa-l opreasca, dandu-ne dovada ca ei nu sunt obisnuiti totusi cu ore din astea matinale. Citeste aici intreaga poveste
Zilele petrecute cu Kolya si cu familia lui ne-au lasat un gust amar. La despartire, tremuram de nervi, dar nu-mi permiteam sa arat acest lucru, fiind “in deplasare”. Cu toate acestea, se pare ca soarta era hotarata sa nu ne lase sa ne formam o parere proasta despre Kazahstan. In cateva minute ne aflam in casa singurei vorbitoare de engleza, unde am avut nu numai ocazia sa aflam multe detalii interesante despre viata kazahilor, dar am si fost invitati la cina si sa innoptam. De data asta gratis. Asa am aflat care e pretul unei mirese, cum traiesc oamenii in Kazahstan, cum se face votca de cal si cate camile are un om sarac.
de Magor Csibi. Fotografii de Mircea Struteanu Citeste aici intreaga poveste
Inca exista colturi in lumea asta unde graba, stresul, alienarea si multe alte lucruri “normale” nu sunt considerate deloc normale. Locuri unde intodeauna ai timp sa-ti pese de prieteni, de familie, chiar si de necunoscuti. Unde oaspetele este mereu primit, invitat sau neinvitat, unde simplitatea nu este considerata un lucru depasit, unde exista mereu timp pentru familie, zambete si buna dispozitie. Asta nu inseamna ca aceasta lume e ideala. Nu inseamna ca nu exista oameni cu intentii mai putin nobile, indivizi orbiti de profit. Nu inseamna ca aici vei fi tratat automat bine. Inseamna doar ca in aceste locuri inca domina normalitatea de moda veche, o gandire centrata pe oameni, nu pe lucruri. Aceasta lume se simte (inca) in Kazahstan si s-a simtit cu atat mai mult in Tastubek.
de Magor Csibi. Fotografii de Mircea Struteanu Citeste aici intreaga poveste
E un sentiment aparte sa te trezeasca in aer liber o mangaiere delicata a soarelui abia rasarit. Sa adormi holbandu-te la stele, gandind filosofic si punandu-ti intrebari la care mai toti ne-am gandit de-a lungul vietii, sa asculti ca muzica sunetul greierilor in timpul noptii si cantatul cocosului sau urlatul camilelor dimineata. Stii ca nu esti acasa, insa totodata stii si ca nu conteaza acest lucru. Oamenii simpli se inteleg peste tot, indiferent de limba si cultura, atata vreme cat decenta, respectul si zambetele definesc primele contacte.
de Magor Csibi. Fotografii de Mircea Struteanu Citeste aici intreaga poveste
Dupa cateva zile in Aralsk, am inceput sa ne plictisim. Temperaturile si praful ajungeau la cote record (pentru noi) si nu mai era nimic de vazut in oraselul mic si prafuit. Asa ca ne-am pus pe planuit, in stilul nostru caracteristic, si am venit cu marele plan: luam autobuzul local pana la Jalangash, un fost sat pescaresc, actual cimitir de vapoare, apoi traversam pe jos o parte din desert ca sa ajungem la o actuala asezare pescareasca, Tastubek. Evident ca planurile aratau mai bine pe hartie decat pe teren si am avut parte de aventuri la care, statistic, aveam sanse mici sa visam.
de Magor Csibi. Fotografii de Mircea Struteanu Citeste aici intreaga poveste
Nu a trebuit sa stam mai mult de doua zile ca sa ne dam seama ca nu documentarele, ci localnicii au dreptate: in Aralsk nu prea e nimic de vazut. Cel putin nimic ce nu poate fi vazut in doua, maximum trei zile. Tot ce este extraordinar, sublim, cu multe vapoare si peisaje spectaculoase tine de lumea povestilor si a reportajelor “imbunatatite”. In Aralsk sunt doar un muzeu mic, un hotel prost, localnici obisnuiti cu turisti ciudati care vin sa vada pe bani multi “nimicul”, preturi destul de piperate si vreo trei vapoare care nu au fost inca dezmembrate de localnici pentru a construi diverse lucruri din ele.
de Magor Csibi. Fotografii de Mircea Struteanu Citeste aici intreaga poveste
Prima zi in Aral a fost de acomodare si s-a dovedit a fi plina. Am vazut pentru prima data imaginea dezolanta a gropii de gunoi ce a fost odata mare, ne-am cunoscut cu cativa turisti, printre care unul deosebit de interesant, ne-am speriat de preturile pentru turisti, ne-am intersectat cu localnicii si am facut primul tur al zonei. Am descoperit ca exista internet, chiar daca merge doar din cand in cand, am fost invitati la bere de cativa kazahi prietenosi si ne-au fost oferite un miel proaspat taiat si masa de duminica.
de Magor Csibi. Fotografii de Mircea Struteanu
Kazahstanul e tara controverselor. Aici se intalnesc bogatia exacerbata cu saracia crunta, modernitatea cu lipsa de dezvoltare, ospitalitatea cu tepele trase turistilor sau preturile foarte mici pentru localnici cu preturile exagerat de mari pentru turisti. Citeste aici intreaga poveste
Kazahstanul ramane, pentru reporterii TOTB, o tara a contrastelor. Curatenia din tren e completata de amabilitatea oamenilor, insa cazarea e sub orice critica, iar comunicarea in continuare dificila. In plus, nimeni nu intelege ce cauta doi romani la marea Aral. Au ajuns insa acolo pentru a documenta un dezastru ecologic.
Citeste aici intreaga poveste
Au ajuns in Kazahstan si continua experimentarea diferentelor culturale. Invata ce este “tenge” si mai ales ca un acelasi produs costa mai mult pentru un turist strain.Adica inteleg ce inseamna sa fii “fraier” si sa nu ai reactie. Orasele sunt altfel: intai Uralsk (Oral), apoi Aktobe, urmeaza Aralsk. Reporterii TOTB s-au apropiat foarte mult de destinatia lor finala: lacul Aral.
Text: Magor Csibi. Foto: Mircea Struteanu Citeste aici intreaga poveste
Articole mai vechi »
