Articole din categoria «Eseuri personale»
Una dintre cele mai grele forme de a te exprima este eseul personal. Cand te deschizi fata de ceilalti, cand ii lasi pe altii sa patrunda in cele mai protejate sfere personale. Fiecare eseu este o marturie, este o invatatura. Nu numai pentru cititori, dar si pentru cel care scrie. TOTB a lansat un serial special cu eseuri personale, care continua saptamana aceasta cu cel al Madalinei Piloff. Lectura placuta!
Uitasem cand este ziua de nastere a prietenului meu. Stateam intinsi in patul de o persoana din camera mea si m-a intrebat in gluma daca imi amintesc. Am ezitat. Nu eram sigura. Ma simteam incoltita, ca la un interogatoriu. El astepta un raspuns clar, rapid. Eu i-am oferit o abila amanare. „Cum sa uit cand e ziua ta?!”. Castigasem cateva secunde ca sa aleg intre variantele pe care le aveam in minte. „6 martie”, am spus. S-a uitat neincrezator in ochii mei. „Credeam ca ai uitat”, mi-a raspuns zambind, fara sa inteleaga victoria mea asupra memoriei.
de Madalina Piloff Citeste aici intreaga poveste
Una dintre cele mai grele forme de a te exprima este eseul personal. Cand te deschizi fata de ceilalti, cand ii lasi pe altii sa patrunda in cele mai protejate sfere personale. Fiecare eseu este o marturie, este o invatatura. Nu numai pentru cititori, dar si pentru cel care scrie. TOTB a lansat un serial special cu eseuri personale, care incheie aceasta saptamana cu textul jurnalistului Ionut Dulamita. Lectura placuta!
Ion Dulamita si Corina Chiriac calatoreau intr-o Dacie 1310 crem, cand artista de muzica usoara din Bucuresti i-a spus directorului Casei de Cultura din Petrosani sa opreasca langa un lan de grau. Corina a coborat din masina si s-a intins pe spice. Ion o privea admirativ si temator, sprijinit in coate pe capota. „Hai si tu, Ioane, c-o sa te umpli de bani”, i-a strigat ea, dar el a refuzat-o politicos.
de Ionut Dulamita Citeste aici intreaga poveste
Una dintre cele mai grele forme de a te exprima este eseul personal. Cand te deschizi fata de ceilalti, cand ii lasi pe altii sa patrunda in cele mai protejate sfere personale. Fiecare eseu este o marturie, este o invatatura. Nu numai pentru cititori, dar si pentru cel care scrie. TOTB a lansat un serial special cu eseuri personale, iar saptamana aceasta o citim pe jurnalista Eugenia Mihalcea. Lectura placuta!
Era o zi calda de aprilie, iar in cimitir copacii fosneau incet. Frunzele lor spargeau tacerea care se lasase in jurul gropii langa care ne adunasem sase oameni ca intr-un ciorchine indoliat. Stateam cu fata inspre gardul gri facut din placi mari de beton, care despartea cimitirul ortodox de cel evreiesc. De langa groapa puteam vedea in departare Steaua lui David din varful sinagogii. Bunica Floarea si-ar fi dorit sa fie inmormantata in cimitirul evreiesc. Ma tot intrebam de ce, dar la capatul mormantului era la fel de liniste ca la doi metri sub pamant. Ne-am rasfirat inainte sa indraznesc sa spun ceva.
de Eugenia Mihalcea Citeste aici intreaga poveste
Una dintre cele mai grele forme de a te exprima este eseul personal. Cand te deschizi fata de ceilalti, cand ii lasi pe altii sa patrunda in cele mai protejate sfere personale. Fiecare eseu este o marturie, este o invatatura. Nu numai pentru cititori, dar si pentru cel care scrie. TOTB a lansat un serial special cu eseuri personale. Saptamana aceasta a venit randul jurnalistei Maria Bercea. Lectura placuta!
Cand am deschis oracolul, Dana si Radu erau in camera de alaturi. Le spuneam dintotdeauna pe nume, pentru ca nici ei nu-si vorbeau cu „mami” si „tati”. Mi-am trecut numele in caiet cu litere ingrijite iar pe foaia urmatoare mi-am scris varsta: 11 ani. Apoi am trecut la intrebarile adevarate: ce e dragostea, de cine iti place, cand vrei sa te casatoresti? La ultima am raspuns fara sa ma gandesc prea mult: „Cat mai devreme, ca sa pot divorta”. Apoi am desenat o amintire la sfarsitul oracolului si l-am inchis. Ceva mai tarziu, Dana, care-l gasise pe birou, mi-a zis: „Mi-a placut ce-ai raspuns la intrebarea despre casatorie”. Apoi a ras, amuzata de ideile mele. Pe atunci, mama avea 44 de ani, era maritata de 11 si nu divortase decat o data. Citeste aici intreaga poveste
Una dintre cele mai grele forme de a te exprima este eseul personal. Cand te deschizi fata de ceilalti, cand ii lasi pe altii sa patrunda in cele mai protejate sfere personale. Fiecare eseu este o marturie, este o invatatura. Nu numai pentru cititori, dar si pentru cel care scrie. TOTB a lansat un serial special cu eseuri personale, iar saptamana aceasta puteti citi unul scris de jurnalista Oana Botezatu. Lectura placuta!
Traim de aproape 26 de ani impreuna. Impartim un singur corp, radem la aceleasi glume, mancam impreuna aceleasi salate, evitam amandoua, pe cat se poate, semintele de bostan si de floarea-soarelui. La inceput, viata impreuna nu ne-a deranjat, ne placeam una pe alta fara sa tinem cont de detalii. Apoi, cand am observat-o mai bine, am incercat sa o indrept. Mai tarziu, cand au vazut-o rudele si mai ales cand mi-a spus bunica ce crede lumea despre ea, am inceput sa-i port pica, s-o ascund si, usor-usor, cand mi-am dat seama ca nu se da plecata din viata mea, s-o urasc.
de Oana Botezatu Citeste aici intreaga poveste
Una dintre cele mai grele forme de a te exprima este eseul personal. Cand te deschizi fata de ceilalti, cand ii lasi pe altii sa patrunda in cele mai protejate sfere personale. Fiecare eseu este o marturie, este o invatatura. Nu numai pentru cititori, dar si pentru cel care scrie. TOTB a lansat o rubrica speciala cu eseuri personale, care continua saptamana aceasta cu unul scris de jurnalistul Paul Dumitru. Lectura placuta!
Relatia cu mama mea a fost mereu un subiect de studiu personal. Ce ne apropie si ce ne departeaza? Ce ne aseamana si ce e diferit? Cine e mama, in adancul ei? Multe sentimente contrare s-au amestecat de-a lungul timpului, dar adevarata poveste a mamei a iesit, la un moment dat, la suprafata.
de Paul Dumitru Citeste aici intreaga poveste
Una dintre cele mai grele forme de a te exprima este eseul personal. Cand te deschizi fata de ceilalti, cand ii lasi pe altii sa patrunda in cele mai protejate sfere personale. Fiecare eseu este o marturie, este o invatatura. Nu numai pentru cititori, dar si pentru cel care scrie. TOTB a lansat o rubrica speciala cu eseuri personale, actualizata acum cu unul scris de jurnalista Roxana Lupu. Lectura placuta!
In ziua aceea imi pieptanasem parul asa cum ii placea ei. Zulufii nu aveau voie sa cada dezordonat, trebuia sa-i dau frumos dupa ureche, lins, sa intre in prelungirea cozii de cal a parului meu des, pe care il uram. Purtam bluza alba, cu danteluta pe margini, pe care o cumparasem impreuna cu o zi inainte. Ma uitam in oglinda la mine si la bluza mea si la parul meu si la cerceii de aur rotunzi ca doua boabe de roua si-mi venea sa sparg sticla, sa fac tandari reflexia pe care n-o cunosteam.
de Roxana Lupu Citeste aici intreaga poveste
Una dintre cele mai grele forme de a te exprima este eseul personal. Cand te deschizi fata de ceilalti, cand ii lasi pe altii sa patrunda in cele mai protejate sfere personale. Fiecare eseu este o marturie, este o invatatura. Nu numai pentru cititori, dar si pentru cel care scrie. Saptamana trecuta am lansat o rubrica speciala si am inceput cu un eseu personal semnat de Magor Csibi. Acum continuam cu unul scris de jurnalista Tea Teodorescu. Lectura placuta!
Pe sor-mea am intalnit-o la 22 de ani. Am fost singurul copil la parinti pana cand ai mei s-au hotarat sa devina din nou parinti. Sor-mea are doua mame, mie mi-ar putea fi fiica, dar noi stim adevarul.
de Tea Teodorescu Citeste aici intreaga poveste
Una dintre cele mai grele forme de a te exprima este eseul personal. Cand te deschizi fata de ceilalti, cand ii lasi pe altii sa patrunda in cele mai protejate sfere personale. Fiecare eseu este o marturie, este o invatatura. Nu numai pentru cititori, dar si pentru cel care scrie.
La propunerea lui Cristi Lupsa, editorul Decat o Revista (DoR), TOTB s-a hotarat sa lanseze o rubrica in care sa promoveze acest gen de deschidere. Una care sa va aduca ganduri si trairi personale intr-o lume din ce in ce mai impersonala, marturii in care se pot regasi, la un moment dat, fiecare dintre noi. Una care sa va relaxeze in week-enduri, dar sa va si indemne sa cugetati la anumite aspecte. Lecturile pot parea usoare, dar reprezinta mult mai mult decat ceva cu care sa va clatiti ochii intr-o dimineata relaxanta de sambata sau duminica.
Si pentru ca ideea vine de la Cristi Lupsa, iar Decat O Revista tocmai a implinit un an, ne-am gandit ca primul text din serie sa fie eseul personal al lui Magor, preluat din editia tiparita a numarului doi din DoR, ce tocmai a fost publicat.
Speram sa va placa. Citeste aici intreaga poveste
